Franța a preluat, pentru a 13-a oară, Președinția Consiliului UE. Reacția Ministerului Afacerilor Externe român
Ministerul Afacerilor Externe salută preluarea de către Franţa, la 1 ianuarie 2022, a Preşedinţiei semestriale a Consiliului Uniunii Europene, precum şi obiectivele ambiţioase formulate de aceasta în raport cu agenda europeană pentru următoarele şase luni.
„Asumarea de către Franţa a mandatului de Preşedinţie semestrială a Consiliului UE are loc într-un moment-cheie pentru viitorul Uniunii Europene, marcat atât de contextul complex generat de pandemie, cât şi de eforturile de refacere economică pe coordonatele combaterii efectelor schimbărilor climatice şi revoluţiei digitale, precum şi de consolidare a rezilienţei Uniunii, în baza valorilor şi principiilor care stau la baza construcţiei Uniunii, democraţia, statul de drept şi drepturile fundamentale”, se arată într-un comunicat al MAE.
Conform sursei citate, procesul de reflecţie demarat în cadrul Conferinţei privind viitorul Europei completează contextul european aparte în care se derulează mandatul Preşedinţiei franceze a Consiliului UE.
În acelaşi context, MAE îşi exprimă satisfacţia pentru angajamentul exprimat de Franţa de a acţiona în beneficiul proiectului european şi al tuturor cetăţenilor Uniunii, în scopul gestionării pandemiei şi redresării economice.
„Obiectivele pe care Franţa şi le asumă în plan european pentru acest semestru sunt concordante cu viziunea României privind necesitatea consolidării proiectului european pe baze de solidaritate, unitate, convergenţă şi rezilienţă, astfel încât Uniunea şi statele membre să aibă la dispoziţie instrumente şi soluţii eficiente de acţiune în viitor, în beneficiul cetăţenilor europeni”, se menţionează în comunicat.
Franţa preia, pentru a treisprezecea oară, mandatul Preşedinţiei semestriale a Consiliului UE. Preşedinţia franceză este plasată sub egida următorului motto: „Relansare, Forţă, Apartenenţă”.
Priorităţile Preşedinţiei franceze se grupează în trei domenii majore: Europa suverană; Europa socio-economică / un nou model european de creştere; Europa umanistă.