14:09 • POLITICĂ
MAE: Un reprezentant al Ambasadei Federaţiei Ruse, persona non grata pe teritoriul României
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2021/08/MAE.jpg)
MAE
Ministerul Afacerilor Externe a informat, vineri, că autorităţile române au decis declararea ca persona non grata pe teritoriul ţării a unui reprezentant al Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti.
Ambasada a fost informată cu privire la această decizie luată prin dispoziţia ministrului Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, se precizează într-un comunicat al MAE remis AGERPRES.
„Decizia a fost luată avându-se în vedere incompatibilitatea activităţilor reprezentantului în cauză cu prevederile Convenţiei de la Viena cu privire la relaţiile diplomatice din 1961. Reprezentantul Ambasadei a părăsit teritoriul României în cursul acestei săptămâni”, a transmis MAE.