Mafia lemnului din Mureș, luată la scuturat (Video)

Publicat: 06 nov. 2024, 08:48, de Alexandru Bogdan Grigoriev, în Justitie , ? cititori
Mafia lemnului din Mureș, luată la scuturat (Video)
Foto: Poliția Română

În această dimineață, polițiștii IPJ Mureș au pus în aplicare șapte mandate de percheziție. Ei au acționat în colaborare cu polițiștii Serviciului Protecția Fondului Forestier și Piscicol din cadrul Direcției de Ordine Publică – I.G.P.R., sub conducerea procurorilor Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Mandatele de percheziție au fost emise în cadrul unei cauze penale în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tăiere fără drept de arbori, furt de arbori, transport fără documente în volum peste 10 mc, acces ilegal la un sistem informatic și fals informatic.

Prin punerea în aplicare a mandatelor sunt efectuate percheziții domiciliare la sediul și punctele de lucru ale unor societăți cu obiect de activitate în sectorul forestier, la sediul unui ocol silvic de stat și la domiciliile mai multor persoane implicate în activitatea infracțională.

Din probatoriul administrat în cauză a reieșit că, în perioada aprilie 2024 – prezent, administratorii și angajații unor societăți au sustras din fondul forestier național materiale lemnoase provenite din tăieri fără drept de arbori, fiind transportate cu ajutorul unor autovehicule fără numere de înmatriculare.

Persoanele în cauză, pentru a sustrage și transporta cantitățile de materiale lemnoase provenite din tăieri fără drept de arbori, au beneficiat de complicitatea unor funcționari din cadrul unui ocol silvic de stat, care are în administrare suprafața de fond forestier de unde au fost sesizate faptele ilegale.

Astfel, personalul silvic implicat a pus la dispoziția unor societăți cu obiect de activitate exploatarea forestieră dispozitivele mobile si credențialele de acces în SUMAL 2.0, acestea din urmă emițând avize de însoțire a materialelor lemnoase, în fals.

Astfel, în cauză a fost dispusă efectuarea în continuare a urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt de arbori, acces ilegal la un sistem informatic și fals informatic, în forma continuată.

În vederea administrării întregului probatoriu, astăzi, 6 noiembrie, polițiștii, sub coordonarea unității de parchet competente desfășoară o serie de activități procedurale, având ca scop identificarea și tragerea la răspundere penală a tuturor persoanelor implicate, a mijloacelor de probă și a bunurilor obținute ca urmare a săvârșirii infracțiunilor, urmând ca persoanele identificate să fie conduse la unitatea de poliție, pentru audieri.