Magazin Starbucks, închis de ANPC. Ce au descoperit inspectorii la control

Publicat: 23 mart. 2023, 17:30, de Florentin Lucaniuc, în ACTUALITATE , ? cititori
Magazin Starbucks, închis de ANPC. Ce au descoperit inspectorii la control
Starbucks

Un magazin Starbucks din București a fost închis temporar de ANPC, după ce au fost găsite vitrine neigienizate și plăci de gresie fisurată sau spartă.

Un magazin Starbucks din Bucureşti a fost închis temporar de către comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), după ce au fost găsite vitrine neigienizate şi plăci de gresie fisurată sau spartă.

ANPC a transmis, joi, printr-un comunicat de presă, că, în urma unei sesizări primite la Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor Municipiul Bucureşti (CPCMB), o echipă de control a verificat magazinul Starbucks, aparţinând operatorului economic Amrest Coffee SRL, situat în Bucureşti Mall, din Sectorul 3 al Capitalei.

“Cafea cu gust ciudat! Gust dat de indolenţă şi nepăsare! Aşteptări mari, rezultate mici!” – a declarat preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Horia Constantinescu.

Neregulile găsite în urma controlului au fost folosirea unor vitrine de vânzare asistată şi agregate frigorifice neigienizate, cu impuriăţi în strat masiv, lichide scurse, gheaţă şi resturi alimentare, chedere depreciate, grătare cu urme de rugină; utilizarea la fabricarea sucului de portocale, a unor fructe având menţionat pe etichetă: „produs tratat cu imazalil”, fără ca acestea să fie spălate în prealabil cu solvent pentru îndepărtarea substanţei; existenţa pavimentului neigienizat, cu plăci de gresie fisurată sau spartă.

ANPC a închis unitatea până la remedierea deficiențelor şi a amendat-o cu 5.000 de lei.