Magistrala nouă de metrou la Dubai, la București … încă se lucrează
Francezii de la Alstom au finalizat recent lucrările la o nouă linie de metrou în Dubai, cu o întârziere de doar două luni față de calendarul inițial. Spre comparație, la București autoritățile au promis că vom avea noua magistrală gata în doar 3 ani (2011-2014), dar nici acum M5, Eroilor – Drumul Taberei, nu a fost dată în folosință.
Nouă magistrală din Dubai are 7 stații, întinse pe o lungime de 15 km, iar valoarea totală a proiectului s-a ridicat la 2,6 miliarde de euro, potrivit comunicatului de presă transmis de Alstom.
La începutul lucrărilor, în iulie 2016, compania a declarat că acestea vor fi finalizate până în luna mai 2020. Nouă linie a fost inaugurată în luna iulie a acestui an, cu o întârziere de doar două luni.
Diferență de la cer la pământ
Comparativ cu linia de metrou inaugurată în Dubai, nouă magistrala M5, Eroilor – Drumul Taberei, din București are doar 7 km lungime, iar valoarea proiectului se ridică la aproape 700 de milioane de euro. Aceeași companie care a finalizat în doar 4 ani 15 km de linie de metrou în Dubai a implementat în timp record cel mai modern sistem de control și management al traficului din România.
“În contextul ăsta (de întârziere a dării în folosinţă a Magistralei M5 – n.r.) e paradoxal să zică cineva că am făcut un record viteză în condiţiile în care proiectul pare întârziat atâţia ani. Cu toate acestea, e foarte adevărat. Proiectare rapidă, execuţie foarte rapidă. Noi acum aşteptăm să mai termine ceilalţi antreprenori una-altă prin tunel că să putem începe procedurile de testare finală cu clientul” declara la începutul lunii iulie Gabriel Stanciu, directorul general al Alstom România.
În Dubai, Müslüm Yakisan, Vicepreședinte senior pentru Africa, Orientul Mijlociu și Asia Centrală la Alstom, spune că “Proiectul Route 2020 arată angajamentul municipalității Dubai de a oferi rezidenților și vizitatorilor săi un sistem de rețea feroviară de ultimă generație, iar noi rămânem angajați să oferim RTA (Autoritatea Rutieră și de Transport din Dubai) tot sprijinul în călătoria să către o mobilitate mai ecologică și mai inteligentă”.
Alstom a livrat tramvaiul pentru Dubai, primul sistem de tramvai complet integrat din Orientul Mijlociu și prima linie 100% fără catenară din lume, care a fost deschisă în noiembrie 2014. Compania este responsabilă și de întreținerea Tramvaiului Dubai pentru o perioadă de 13 ani, iar în România a fost responsabilă cu mentenanță întregii flote de metrou din Capitală in perioada 2004-2019, anul acesta contractul fiind prelungit din nou, pe lângă alte proiecte de modernizare a infrastructurii.