Magistrala Voluntari-Bragadiru ar putea primi fonduri de la Primăria Sector 2
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/04/metoru-freepik.jpg)
Vești bune pentru bucureșteni! Magistrala Voluntari-Bragadiru, care va conecta nord-estul de sud-vestul Capitalei, începe să prindă contur. Primăria Sectorului 2 intenționează să se implice în realizarea studiului de fezabilitate.
Fonduri alocate de Sectorul 2 pentru Magistrala Voluntari-Bragadiru
Consilierii locali din Sectorul 2 vor decide, într-o ședință programată pe 30 aprilie, dacă susțin asocierea cu Metrorex, Ministerul Transporturilor și Consiliul Județean Ilfov pentru realizarea magistralei M7 Voluntari-Bragadiru.
Astfel, Sectorul 2 ar asigura banii pentru elaborarea studiului de fezabilitate de pe teritoriul său, în cartierele Obor și Colentina. Metrorex va preda documentațiile pe care le are deja și va oferi sprijin tehnic. În plus, va gestiona și partea de exproprieri, acolo unde vor fi necesare.
Traseul Magistralei M7
Magistrala Voluntari-Bragadiru va avea aproximativ 26 de kilometri și peste 30 de stații, conectând două dintre cele mai populate zone ale orașului. Astfel, locuitorii din zonele limitrofe ale Bucureștiului vor putea ajunge mai rapid în oraș, evitând traficul infernal de la orele de vârf.
Traseul M7 va fi: Bragadiru, Şos. Alexandriei, Calea Rahovei, Bd. Regina Maria, Piaţa Unirii, Bd. C. Coposu, Str. Mântuleasa, Calea Moşilor, Piaţa Obor, Şos. Colentina, Str. Afumaţi , Voluntari Centru, Şos. de Centură nord-est.
Deocamdată, magistrala se află în stadiul de proiect. Implicarea Sectorului 2 în finanțarea studiului de fezabilitate ar putea accelera semnificativ procesul.
Primăria Sectorului 5 și-a anunțat în trecut dorința de implicare în elaborarea studiului de fezabilitate pe raza acestui sector, de la Piața Unirii până în Bragadiru.
Sectorul 5 este slab deservit de transportul în comun, neavând acces la niciuna dintre magistralele actuale de metrou. Ținând cont de faptul că Bragadiru este orașul cu una dintre cele mai rapide creșteri ale populației din UE, această magistrală va avea un număr mare de călători.
Magistrala Voluntari-Bragadiru este una dintre cele mai așteptate investiții în transportul public din Capitală. Potrivit Programului Investițional pentru dezvoltarea infrastructurii de transport 2021–2030, lucrările pentru realizarea Magistralei M7 se vor desfășura între anii 2027 și 2037.