Magistrații anulează carantina din comuna Gornet. Decizia nu este definitivă
Magistrații de la Curtea de Apel Bucureşti au decis anularea carantinei din comuna Gornet. Decizia nu este definitivă. Judecătorii s-au pronunțat cu privire la solicitarea autorităţilor locale din comuna Gornet, judeţul Prahova, de anulare a ordinului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) privind intrarea în carantină a localităţii.
Magistrații au respins solicitarea autorităților locale de a fi despăgubite cu suma de 4 milioane de euro, conform Digi24.ro.
Minuta instanței:
„Admite in parte cererea – Respinge acţiunea restrânsă şi modificată formulată de reclamantul Bogdan Dumitru, în contradictoriu cu pârâtul Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, ca neîntemeiată. Admite, în parte, acţiunea restrânsă şi modificată formulată de reclamanta UAT Comuna Gornet, prin reprezentant legal primar, în contradictoriu cu acelaşi pârât. Anulează Ordinul Şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă nr. 4659202/22.07.2020 privind instituirea carantinei zonale în localitatea Gornet, comuna Gornet, judeţul Prahova. Respinge capătul de cerere în pretenţii din acţiunea reclamantei UAT Comuna Gornet, ca neîntemeiat. Cu recurs în termen de maximum 2 zile de la comunicare. Recursul se depune la Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII – a Contencios Administrativ şi Fiscal. Pronunţată, azi, 4 august 2020, în condiţiile art. 402 Cod procedură civilă, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.”
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Prahova a decis pe 22 iulie instituirea carantinei zonale în comuna Gornet, după ce în decurs de două săptămâni în localitate au fost depistate 15 cazuri de COVID-19.
Decizia a împărțit localnicii în două tabere: unii au acceptat carantina, alții s-au revoltat. Ulterior, autorităţile locale din Gornet au atacat ordinul DSU în instanţă.
Iniţial, avocatul care reprezintă comuna Gornet, Bogdan Dumitru, a declarat că autorităţile locale cer despăgubiri în valoare de 500.000 euro de la DSU cu titlul de daune morale/daune interese, în condiţiile în care peste 450 de persoane au rămas fără locuri de muncă pentru că nu au mai fost primite de către angajatori din alte localităţi, iar cetăţenii comunei nu sunt acceptaţi în magazine, farmacii şi alte locuri publice din comunele limitrofe, fiind total izolaţi şi chiar „apostrofaţi”.
Avocatul a anunţat apoi că majorează la 4 milioane euro despăgubirile cerute DSU.
Bogdan Dumitru a solicitat judecătorilor de la Curtea de Apel Bucureşti să constate nelegalitatea hotărârii prin care s-a impus carantina în comună, el spunând că DSU a invocat, la emiterea ordinului, o hotărâre a autorităţilor judeţene care nu are legătură cu instituirea stării de carantină, ci cu „măsuri pentru eliminarea răspândirii pestei porcine”.
De asemenea, el a reclamat faptul că DSP Prahova nu a efectuat niciodată o anchetă epidemiologică şi nu a existat niciun fel de colaborare între prefect şi autorităţile locale.