Magistrații de la Ploiești îl scapă pe Horațiu Potra de controlul judiciar

Publicat: 13 dec. 2024, 17:00, de Oana Stoica, în Justitie , ? cititori
Magistrații de la Ploiești îl scapă pe Horațiu Potra de controlul judiciar
Magistrații de la Ploiești îl scapă pe Horațiu Potra de controlul judiciar

Vineri după-amiază, Tribunalul Prahova a admis contestația depusă de Horațiu Potra împotriva măsurii controlului judiciar impusă de Judecătoria Ploiești.

Instanța a decis să ridice măsura preventivă, respingând totodată contestația formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, care solicitase arestarea preventivă a acestuia.

Potrivit minutei instanței, „se respinge ca nefondată contestația formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești împotriva încheierii penale nr. 162 din data de 10.12.2024. Se admit contestațiile formulate de inculpații Potra Horațiu și Lup Andrei-Florin, împotriva aceleiași încheieri, iar propunerea Parchetului de luare a măsurii arestării preventive este respinsă.”

Astfel, atât Horațiu Potra, fost luptător în Legiunea Străină și consilier local în Mediaș, cât și tânărul Andrei Florin Lup, de 22 de ani, scapă de restricțiile impuse de controlul judiciar, care le interziceau, printre altele, deplasarea în afara județului Sibiu sau utilizarea armelor.

Decizia Tribunalului Prahova survine în cadrul unui dosar deschis după un incident din noaptea de sâmbătă spre duminică, când Potra și Lup au fost opriți de poliție în județul Prahova. În vehiculul acestora au fost descoperite mai multe arme albe (macete, săbii, pumnale), arme de foc, aproximativ 18.000 de dolari, 25.000 de lei, laptopuri, medii de stocare și o dronă profesională.

Anchetatorii susțin că obiectele găsite „ar fi urmat să fie folosite pentru instigarea unor persoane la comiterea de infracțiuni în cadrul unor întruniri publice neautorizate”. Procurorii au invocat inclusiv mesaje distribuite pe un grup de WhatsApp al asociației conduse de Potra, care ar fi încurajat participarea la un marș în București, pe 8 decembrie, descris ca fiind „pașnic” dar cu potențial destabilizator.

Un apel la 112 ar fi semnalat că Potra, alături de 20 de foști luptători din Legiunea Străină, ar fi plecat din Mediaș înarmați și s-ar fi îndreptat spre București.

Horațiu Potra și Andrei Florin Lup sunt acuzați de instigare publică, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, precum și de operațiuni pirotehnice interzise. Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești au cerut inițial arestarea preventivă a celor doi, însă această măsură a fost respinsă de Judecătoria Ploiești și ulterior de Tribunalul Prahova.

Ancheta rămâne în desfășurare, iar procurorii ar putea explora alte căi de atac.