Mai multe sportive au fost agresate sexual de antrenorul Constantin Iacoban
Constantin Iacoban, un cunoscut antrenor de atletism din Capitală, a fost arestat preventiv pentru agresiune sexuală. Antrenorul a agresat sexual mai multe sportive prin care și o tânără de doar 15 ani, după ce a ademenit-o într-o garsonieră sub pretextul unui masaj pentru refacerea musculară. Antrenorul este unul dintre cei mai apreciați tehnicieni în branșă.
Cunoscutul antrenor de atletism din Capitală, Constantin Iacoban, este acuzat că a agresat sexual mai multe sportive. Antrenorul ar fi ademenit o tânără de doar 15 ani într-o garsonieră sub pretextul unui masaj de refacere musculară. Scenele petrecute în garsoniera groazei sunt greu de reprodus de victimă, dat fiind că aceasta este minoră și că îl cunoștea de peste 11 ani.
Antrenorul le ademenea într-o garsonieră
Sportiva de doar 15 ani, era antrenată de Constantin Iacoban de la vârsta de doar 4 ani, fiind între ei o legătură strânsă, însă strict pe plan sportiv. După aproape 11 ani, antrenorul a ademenit-o pe tânără într-o garsonieră, acolo unde acesta a asigurat-o că îi va face un masaj de refacere musculară.
Alte trei sportive au fost chemate la audieri, după ce au fost agresate de antrenorul psihopat de la Clubul Sportiv Școlar nr.7.
Constantin Iacoban fost reținut 30 de zile
Bărbatul de 59 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Dacă este găsit vinovat riscă de la 2 la 7 ani de închisoare.
Clubul la care este legitimat nu a oferit niciun comentariu, probabil se așteaptă desfășurarea anchetei pentru a se lua măsurile necesare. Vestea i-a surprins pe toți iubitorii sportului, mai ales că antrenorul era unul popular și chiar avea rezultate.
În 2013, acesta a primit premiul „Mentor pentru excelență în Sport și Educație” din partea Sindicatului Național de Sport și Tineret.
Constantin Iacoban pleca în cantonamente doar cu fetele
Unul dintre sportivii antrenați de Iacoban ne-a declarat că ani la rându-i, Iacoban a organizat cantonamente la munte în stațiunea Poiana Brașov sau în Grecia, însă în cantonament pleca doar cu fetele.
Viața amoroasă doar cu sportivele pe care le-a antrenat
Gurile rele susțin că o sportivă antrenată de Iacoban, i-a devenit mai apoi soție, dat fiind faptul că acesta a mai întreținut relații cu sportivele pe care le antrena.