Mai mulți colindători din Oneşti s-au ales cu dosar penal
Dosar penal pentru mai mulți colindători din Oneşti care au tulburat liniştea şi ordinea publică.
Colindătorii intenţionau să meargă pe drumul naţional DN 11 cu făclii şi tobe, a informat, miercuri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bacău.
„S-a împiedicat constituirea a două cete formate fiecare din circa 20 aşa-zişi urători, persoane care intenţionau să se deplaseze pe DN 11 cu făclii aprinse, tobe şi trompete, împiedicând astfel desfăşurarea în condiţii normale a traficului rutier şi tulburând astfel ordinea şi liniştea publică, prin zgomote şi larme.
Ca urmare a cercetărilor efectuate, în cauză a fost întocmit dosar penal cu privire la săvârşirea infracţiunii de tulburare a ordinii şi liniştii publice”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, comisarul Oana Irina Năforniţă.
Ulterior, cele 10 persoane, organizatori şi membri ai cetelor au fost conduse la secția de poliție, fiind confiscate 30 de făclii care urmau a fi aprinse şi 6 litri de motorină.