Mai mulți lideri mondiali nu au fost invitați la funeraliile Elisabeta a II-a a Marii Britanii
La funeraliile de stat ale reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, vor asista aproximativ 500 de demnitari din întreaga lume, dar nu au fost trimise invitaţii liderilor Rusiei, Belarusului sau Myanmarului, în timp ce Iranul va fi reprezentat doar la nivel de ambasador, au declarat surse de la Palatul Whitehall, după cum relatează marţi PA Media/dpa.
Funeraliile vor avea loc la Westminster Abbey – biserică istorică ce poate găzdui aproximativ 2.000 de persoane – lunea viitoare, la ora locală 11:00.
„Acesta este cel mai mare eveniment internaţional pe care l-am găzduit în ultimele decenii”, a declarat o sursă de la Whitehall, potrivit căreia efortul echivalează cu organizarea a „sute de vizite de stat” în doar câteva zile. În mod normal, ar putea fi doar două sau trei pe an.
Aceasta reprezintă o provocare logistică, diplomatică şi de securitate uriaşă, iar repetiţiile au loc în timpul nopţii.
Invitaţii au fost trimise la sfârşitul săptămânii trecute şefilor de stat din ţările cu care Marea Britanie are relaţii diplomatice. În majoritatea ţărilor, invitaţia se extinde la şeful de stat şi la un invitat. Cu toate acestea, liderii din Rusia, Belarus şi Myanmar nu au primit invitaţii.
Preşedintele SUA, Joe Biden, a fost printre primii care a declarat că va veni cu avionul împreună cu soţia sa, Jill Biden. Mulţi alţi preşedinţi şi monarhi şi-au confirmat prezenţa până acum. Potrivit PA Media/dpa, nu se crede însă că va veni la Londra şi preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, care şi-a făcut timp din organizarea luptei ţării sale împotriva forţelor preşedintelui rus Vladimir Putin pentru a semna o carte de condoleanţe pentru regină.
Downing Street a refuzat luni să comenteze informaţiile potrivit cărora liderii mondiali care vizitează Londra pentru funeraliile de stat ale reginei au fost rugaţi să călătorească cu zboruri comerciale şi vor fi transportaţi cu autobuzul la Westminster Abbey.
Se pare că preşedintele american are permisiunea de a lua maşina prezidenţială blindată, cunoscută sub numele de „Bestia”, în timp ce alţi lideri vor trebui să ia autobuzul. Sute de mii de oameni sunt aşteptaţi să se adune pe străzile capitalei în timpul funeraliilor.
Sicriul reginei va rămâne în Westminster Hall până luni, când va fi dus în procesiune de la Palatul Westminster la Westminster Abbey pentru slujba de înmormântare.