Maica Domnului cu trei mâini

Monument religios și de artă, Biserica Maica Precista din Ploiești ascunde în ea „comori”: rugăciunile preoțești și o icoană prea minunată, dăruită de Țarul Rusiei, Alexandru al II-lea

De la Țarul întregii Rusii

Parcă niciodată nu s-a îndreptat românul ca acum, spre biserică. Parcă nicicând nu și-a pus atâta nădejde în harul preoților, în icoanele făcătoare de minuni. O astfel de icoană, dar deosebită mult de altele, prin faptul că a fost pictată cu trei mâini, și nu cu două, cum ar fi fost firesc, se găsește într-o biserică din Ploiești. Ea a fost donată de Țarul Alexandru al II-lea al Rusiei, în anul 1877, când avea loc Războiul ruso-româno-turc.

Biserica Maica Precista din Ploiești, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, este unul dintre cele mai însemnate monumente religioase, istorice și de artă din județul Prahova, aparținând patrimoniului local și național. Are mai bine de trei secole de existență și este situată la intersecția străzilor Armoniei, Artei și Mihai Bravu.

În unele documente, biserica este denumită Maica Domnului, Sfânta Născătoare sau Adormirea Precistei. De-a lungul anilor, a beneficiat de mai multe reparații și restaurări, actualul edificiu, conform pisaniei de deasupra ușii, fiind construit în vremea domnitorului Ioan Alexandru Șuțu, la 10 mai 1820.

Aici, în biserica micuță, și-a plecat genunchii spre rugăciune, printre multe personalități, „Țarul întregii Rusii”, cum se autointitula Alexandru al II-lea. Acesta se afla în Ploieștii anului 1877, găzduit de prefectul Istrate Negulescu și așteptând să ia drumul către frontul unde se desfășura Războiul ruso-româno-turc, cunoscut ca Războiul de Independență. De altfel, împreună cu Țarul, la Ploiești se afla întregul său cartier general.

Cum în perioada șederii lor aici, 25 mai – 11 iunie, s-a sărbătorit Paștele, Alexandru al II-lea, om cu multă evlavie, s-a dus la Biserica Maica Precista pentru a asculta slujbele ținute de preoții Constantin și Nae. A fost atât de impresionat de credința românilor, de harul preoților, de cuvintele care îi pătrundeau adânc în suflet, încât și-a adus aici întreaga armată, pentru împărtășanie.

Unul după altul, soldații Imperiului țarist au luat Sfânta Împărtășanie de la preoții ploieșteni. Alexandru al Rusiei a vrut să păstreze vie această amintire. De aceea, a hotărât să doneze bisericii în care se simțise atât de aproape de Dumnezeu, mai multe obiecte, pe care a pus să se inscripționeze aproape același text: „În amintirea înaltei șederi în acest oraș a suveranului împărat al întregii Rusii, Alexandru al II-lea, de la 25 mai – 13 iunie 1877, pe timpul Războiului ruso-turc. Donat Bisericii cu hramul Adormirea Maicii Domnului din Ploiești”.

Printre numeroasele donații s-a numărat și Icoana Maicii Domnului cu Pruncul. Realizată în aur și argint, aceasta s-a dovedit a fi făcătoare de minuni, chiar din prima clipă a expunerii sale pe peretele bisericii. Poate și pentru că are, așa cum nu au multe icoane, trei mâini.

Despre faima sa, existentă încă din anii aceia, a auzit și Mihai Eminescu. În drumul său spre Iași, la un an de la donarea icoanei, s-a oprit la Ploiești, în bisericuță, și a participat la slujba de Înviere. Pentru ce s-a rugat poetul, e greu de spus. Cert este că icoana cu trei mâini a Maicii Domnului a fost principalul element de atracție pentru el.

De asemenea, Mihail Kogălniceanu, care a locuit o vreme lângă Biserica Maica Precista, venea în mod frecvent să se închine și să se roage la icoană. Mai târziu, peste ani, actorul Toma Caragiu, ploieștean și el, a venit aici să aducă prinosul său de dragoste Măicuței Domnului.

Se spune că icoana împlinește dorințele celor care se roagă cu evlavie și cu credință la ea. Nimeni dintre cei care vin cu probleme și necazuri în fața Măicuței cu trei mâini nu rămâne neajutat. Unii cer sprijin pentru examene, alții pentru a se căsători, cei mai mulți rugându-se pentru sănătate. Cert este că oamenii, după ce au primit ajutorul, rămân credincioși icoanei și bisericii. Vin aici iar și iar, purtați, parcă, de o putere mai mare decât vrerea lor.

Minunile și viața

Legenda Icoanei Maicii Domnului cu trei mâini se pierde în negura timpului. Unii spun că a fost special realizată cu trei mâini, pentru că, la 1826, anul în care a fost făcută, oamenii o duceau rău și nu se mai vedeau speranțe. Atunci, cel care a realizat-o s-a gândit că Măicuța ar trebui să aibă trei mâini, ca să poată să-i ocrotească pe toți cu puterea ei. Așa că i-a făcut două mâini pentru a ține Pruncul, dar în josul icoanei a mai făcut, pe urmă, una. Cea de-a treia…

O altă legendă spune că autorul icoanei ar fi avut, înainte de a se apuca de lucru, un vis: se afla pe câmpul de luptă, într-o încăierare teribilă cu turcii, și un ienicer mai iute i-ar fi retezat mâna cu care trebuia să facă icoana. Trezit din vis, impresia era atât de puternică, încât, ca să nu rămână în realitate fără ea, a pictat o mână în plus pe fondul icoanei. Despre Maica Domnului cea cu trei mâini, toată lumea afirmă că e deosebită.

De dimineață până seara târziu, biserica e plină. De pe perete, îngăduitoare și plină de dragoste, privește icoana Măicuței cu Pruncul. Cea de-a treia ei mână pare să se întindă peste toți credincioșii.