mAiGreece, aplicație în 31 de limbi, inclusiv româna, pentru turiștii aflați în Grecia

Publicat: 04 iun. 2024, 13:15, de Magda Marincovici, în Travel , ? cititori
mAiGreece, aplicație în 31 de limbi, inclusiv româna, pentru turiștii aflați în Grecia
turism Grecia aplicație inteligența artificială

Ministrul grec al turismului, Olga Kefalogianni, și ministrul guvernanței digitale, Dimitris Papastergiou, au anunțat lansarea unei noi aplicații –  mAiGreece – destinate turiștilor, în 31 de limbi, inclusiv în limba română, care oferă toate informațiile pentru o vacanță reușită în Grecia.

Aplicația digitală pentru turismul elen, miAiGreece, anunță eKathimerini, oferă turiștilor informații – inclusiv în limba română – referitoare la obiectivele turistice, muzee, situri arhieologice, plaje,  transport, spitale, secții de poliție, ambasade, consulate etc.

mAiGreece este o aplicație digitală, care utilizează inteligența artificială,  pentru a pune la dispoziția turiștilor toate informațiile de care au nevoie pentru a se bucura de vacanța în Grecia. Aplicația asigură informațiii în 31 de limbi, cele 24 de limbi oficiale ale UE (inclusiv română), precum și în limbile albaneză, chineză, japoneză, turcă, ebraică, arabă și coreeană.

Ea va fi disponibilă gratuit pe dispozitivele mobile prin intermediul App Store și Play Store.

Potrivit autorităților de la Atena, aplicația a fost concepută să fie un însoțitor personal de călătorie pentru turist.

Aplicația va fi lansată pe 10 iunie. Turiștii vor putea interacționa cu mAiGreece într-un mod similar cu ChatGPT, adresând întrebări în limba lor, fie în scris, fie verbal. Aplicația va folosi locația  turiștilor pentru a le oferi informații în funcție de locul în care se află.