Mamaia nepregătită pentru turiști

În cât suntem astăzi? Ce dată e? 20 martie? 15 aprilie? 10 mai? Întreb pentru mine, nu pentru vreun prieten, că, na, nu că nu știu, dar sunt derutată. Da, aveți dreptate. E iunie. Ba, chiar ne apropiem de mijlocul acestei luni. Și, dacă nu mă înșală memoria, cu toate schimbările de climă și de temperatură din ultimii ani, iunie a rămas și e prima lună de vară.

Sezonul estival, măcar teoretic, a început. Sau, cel puțin așa umblă vorba. Ei, bine, la Mamaia lucrurile nu prea par să stea în felul ăsta. Lasă că nu s-au deschis, încă, toate hotelurile, toate terasele, toate restaurantele. Poate că unele, având în vedere că ori se lucrează pe la ele, ori sunt într-o stare deplorabilă, nici nu se mai deschid.

Dar stațiunea altă dată etalon de la Marea Neagră e, acum, într-o stare de degradare și de, nu știu, faliment, ca să nu zic chiar mizerie care te ia de ochi. Un dezinteres, și-o lene, și-o neimplicare, toate crase, țin capul de afiș la Mamaia. Zicerea aia cu las-o mă, că merge așa, e la ordinea zilei aici. Pare că nimeni nu are interes să repare niște trepte, o alee, o străduță.

Și, dacă nu ești atent, gata, paradirea de pe aici te-a halit. Pare, la fel, că nimeni nu ține câtuși de puțin să tundă iarba ori copacii care sunt, în bună parte din stațiune, gata să se transforme în hățișuri, unde să te ascunzi cu succes dacă ai ceva pe cuget și te caută potera. Să ude careva iarba uscată și galbenă de pe acum? Neeeeee…

13:28, 15.10.2024 • Administratie

Municipalitatea Constanța cumpără terenul Castelului Reginei Maria din Mamaia la prețul de acum 20 de ani

Flori, ca odinioară, nu prea mai are Mamaia. Parcările vechi sunt și ele lăsate de izbeliște, cu buruienile crescute în jurul lor și nu e chip să lași mașina în siguranță. Spațiile de joacă pentru copii sunt în stare de degradare și ele. Totul e cenușiu, gri, întunecat. Și nu vorbesc despre norii negri care au, pare-se, domiciliu stabil acum, la Mamaia.

În sudul stațiunii e, la propriu, mizerie. Nici nu e nevoie de ghilimele, nici nu folosesc vreo metaforă ori vreun joc de cuvinte. Centrul e sub același stindard de indiferență, doar că, na, deși nu prea mai are ștaiful care îl consacrase, ține prețurile mari, ca de un loc cu distincție.

Iar nordul din Mamaia s-a unit, întru construirea de vile, hoteluri, pensiuni, unele alandala, cu Năvodarii, de nu mai știi unde începe una, o localitate, zic, și unde se termină alta. Toate aceste construcții sunt printre niște buruieni cât statul unui om normal. Cu greu te strecori la ele. Străzi, drumuri asfaltate acolo, în nord? Prea multe pretenții…

Despre plaje, ce să mai vorbim… S-au extins, da, plajele la Mamaia. Și nu că s-au extins, s-au făcut mari, nu cât o zi de post, ci cât o lună de post. Despre ele s-a vorbit, se vorbește, încă, și-n dungă. Pentru că mănânci o pâine până ajungi la malul mării, venind dinspre hotel. Și încă ar mai fi cum ar mai fi, dacă ar fi doar lățimea asta care îți scoate sufletul până dai cu ochii de mare.

Dar întinsoarea de nisip e una cu tranșee. Unele mai mari, lăsate de cine știe ce utilaje, altele ceva mai mici, dar tot o adunătură de văi și de dâmburi e, până în buza mării. Desculț mai bine să nu umbli, că scoicile scoase din mare odată cu nisipul cu care s-a lărgit plaja, taie ca sticla făcută zob, la picioare.

La toate astea, să adăugăm o mare de șezlonguri pe care, cel mai adesea, nu le deschide nimeni, din cauza prețurilor umflate cu pompa și a faptului că multe dintre ele, dintre șezlonguri, sunt departe de mare. Și o mulțime de acrituri, în loc de lucrători amabili.

Cel mai probabil, dezastrul de la Mamaia s-a întețit și din cauza pandemiei. Deși, fără doar și poate, pe timpul verilor din cei doi ani de restricții și interziceri, lumea a continuat să vină, să fie, să se afle la mare. Sigur, vara e lungă. Acum e doar începutul. Dar sunt lucruri care nu se schimbă doar pentru că e mai cald afară și vin mai mulți oameni.

Să fie clar, sunt iubitoare de mare, de litoral românesc, de Mamaia. Și venitoare, ca să zic așa, în această stațiune. Nu compar mere cu pere. Mă uit la pădurețele de acum și-mi vin în minte merele mari, roșii și galbene de odinioară. Nu caut nod în papură, nu dau cu pietre, nu exagerez. Constat. Doar constat că Mamaia de acum e doar o umbră palidă a ceea ce era odată strălucitoarea Mamaie.