Mamografii și ecografii mamare gratuite la Complexul Multifuncțional Caraiman din București
Femeile între 20 şi 69 de ani cu domiciliul în Sectorul 1 pot face gratuit mamografii şi ecografii mamare până la data de 17 noiembrie, la Complexul Multifuncţional Caraiman din București.
Mamografiile se efectuează marţi, miercuri şi joi, între orele 9,00 – 13,00. Ecografiile mamare se realizează luni, în intervalele orare 9,00 – 13,00, 15,00 – 18,30, şi joi, între orele 15,00 – 18,00, a anunțat pe Facebook, Clotilde Armand, Primarul Sectorului 1.
De asemenea, consilierea şi consultul senologic la cabinetul de obstetrică – ginecologie se fac marţi, miercuri şi joi, între orele 9,00 – 15,00.
Înscriere mamografie gratuită la Complexul Multifuncţional Caraiman din București
Persoanele interesate pot suna pentru programări la numerele de telefon ale Complexului Multifuncţional Caraiman: 021.224.40.73, 021.224.40.29, 021.224.40.28.
În România, cancerul de sân este principala cauză de mortalitate la femei, această afecțiune reprezentând 16% din totalul deceselor cauzate de cancer..
Dacă este diagnosticat precoce, înaintea răspândirii în organism, femeile cu acest tip de cancer au o rată de supraviețuire la 5 ani în mai mult de 95% dintre cazuri. Totuși, în pofida progreselor în diagnosticare și tratament, cancerul de sân reprezintă principala cauză de deces la femei și a treia cauza de mortalitate în Europa și SUA. De aceea, se recomandă controlul mamografic anual tuturor femeilor trecute de vârsta de 40 de ani, fiind cea mai sigură metodă de a depista boala în faze incipiente.
În paralel, prin Complexul Multifuncţional Caraiman, autoritatea locală desfăşoară o campanie gratuită de screening pentru cancerul de col uterin destinată femeilor cu domiciliul în Sectorul 1, cu vârste între 25 şi 65 ani. Pentru aceste investigaţii nu este nevoie de bilet de trimitere de la medicul de familie.