Management de top la Transporturi: Grindeanu și Mîndrescu au impus un agronom la șefia RAR
Sforarul șef de la Ministerul Transporturilor, Bogdan Mîndrescu, cu binecuvântarea ministrului Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a impus la conducerea Registrului Auto Român (RAR) un personaj controversat susținut de câțiva băieți deștepți, care de ani buni fac legea pe zona transporturilor rutiere.
Grindeanu, brelocul lui Mîndrescu
PUTEREA a semnalat la începutul lunii august 2023, că sforarul șef al Transporturilor, secretarul de stat Bogdan Mîndrescu a făcut ceea ce se pricepe cel mai bine, adică a tras sforile și a impus un personaj controversat la șefia RAR. Este vorba de Mihai Alecu-„Pufu”, fostul şef al Inspectoratului de Stat pentru Controlul Transportului Rutier (ISCTR) și al Autorității Rutiere Române (ARR) (În atenția DNA: Numirea surprinzătoare a „Pufu”-ului RAR de către sforarul șef Bogdan Mîndrescu).
Practic, prin numirea lui Mihai Alecu-„Pufu”, Bogdan Mîndrescu a dat flit prim vicepreședintelui PNL, Iulian Dumitrescu, care a impusese pe Alina Niță la conducerea RAR. Astfel, Mîndrescu a preluat controlul total asupra Registrului Auto Român, el fiind membru în Consiliul de Administrație încă de pe vremea lui Liviu Dragnea. Suprinzător este faptul că Mihai Alecu-„Pufu” a fost demis de la conducerea ISCTR de actualul ministru al Transporturilor, Sorin Grindeanu, iar acum a fost promovat la conducerea RAR de către sforarul șef Bogdan Mîndrescu. Asta demonstrează că Grindeanu este brelocul lui Mîndrescu.
Mihai Alecu-„Pufu”, specialistul în „inginerie economică în agricultură” a ajuns mare specialist în transportul rutier
Numirea lui Mihai Alecu „Pufu” la conducerea RAR a scos în evidență că studiile acestuia nu-l recomandă pentru această funcție. „Puful” lui Mîndrescu și-a trecut în CV că în 2003 a absolvit Facultatea de Management în Agroturism și Dezvoltare Rurală-specializarea Inginerie Economică, la Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București (USAMV). Numai că pe site-ul USAMV se menționează că „Facultatea de Management și Dezvoltare Rurală funcționează din anul 1992 în cadrul USAMV din București și are ca obiectiv principal pregătirea de specialiști prin transmiterea cunoștințelor teoretice și practice din domeniile tehnologiilor agricole și al științelor economice”. Adică, la USAMV București există și funcționează Facultatea de Management și Dezvoltare Rurală și nu Facultatea de Management în Agroturism și Dezvoltare Rurală așa cum a menționat în CV „Puful” lui Mîndrescu (https://www.rarom.ro/?management=mihai-alecu). Mai mult, pe site-ul USAMV București se poate vedea că nu există specializare „inginerie economică” ci „inginerie economică în agricultură”. Totodată, USAMV București menționează că absolvenții Facultății de Management și Dezvoltare Rurală „pot găsi un loc de muncă atât în producția agricolă, cât și în domenii/ instituții adiacente: întreprinderi din sectorul public și privat, administrații din sectorul public cu specific agricol, camere agricole, turism și agroturism, producție agricolă, cercetare științifică, învățământ, comerț”. Așadar, Mihai Alecu-„Pufu” ar putea fi specialist „inginerie economică în agricultură” și nicidecum în „inginerie economică” pentru simplul fapt că la USAMV București nu există această specializare. Dar, imediat după terminarea facultății, în 2008, el a fost inspector de trafic la ARR, după care ajuns tot inspector de trafic rutier, șef serviciu și inspector de stat șef la ISCTR, dar și director general la ARR. Practic, „Puful” lui Mîndrescu, specialist în „inginerie economică în agricultură”, adică agronom, a devenit vătaful celor trei instituții care controlează traficul rutier din România-ARR, ISCTR și RAR!
Rețeta de succes a „Pufului” lui Mîndrescu: Nașul își susține finul, iar finul își ajută nașul
Potrivit informațiilor furnizate de câțiva „băieți cu ochii roată” care monitorizează RAR, impunerea lui Mihai Alecu-„Pufu” de către Mîndrescu s-a făcut la recomandarea „dezinteresată” a doi transportatori rutieri care de ani zburdă în voie pe drumurile din România. Este vorba de firmele de transport rutier Pyramid Oil Holding SRL din Cerbu-Argeș, deținută și administrată de Eduard-Sebastian Enăchescu, și LCA Lion Trans SRL București controlată de Laurențiu Caba, nimeni altul decât nașul lui Mihai Alecu-„Pufu”. Pe vremea când era inspector de stat șef la ISCTR, „Puful” lui Mîndrescu a fost reclamat de asociațiile profesionale, cât și de angajații ISCTR la ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, despre faptul că „activitatea LCA Lion Trans a crescut exponenţial de când Mihai Alecu a fost numitul şeful ISCTR şi că basculantele de mare capacitate care aparţin companiei respective „circulă în judeţele Ilfov, Prahova, Dâmboviţa şi Giurgiu supraîncărcate, parte dintre ele fără documente care asigură legalitatea transporturilor”. De asemenea, în reclamație se mai precizează că din cauza costurilor mici, înregistrate ilegal, compania respectivă a beneficiat de „profituri grase care se împart între naş şi fin”. „Dacă ne gândim la lucrările de pe centura Capitalei, la sancţiunile pe care le primesc doar transportatorii aflaţi la lucru dar în competiţie cu LCA Lion Trans, înţelegem de ce de la 34 de autovehicule în octombrie 2021, în prezent, firma naşului are nu mai puţin de 114 autovehicule. În tot acest interval, transportatorii oneşti şi-au redus prezenţa la lucru, iar unii s-au retras sub povara nedreptăţilor la care au fost supuşi. În timp ce se petrec aceste lucruri în zona limitrofă Capitalei, echipaje ale ISCTR sunt trimise pentru control permanent în zona podului de peste Dunăre, Feteşti-Cernavodă, unde se reabilitează podurile. Există şi o dispoziţie scrisă a Inspectorului de Stat Şef Mihai Alecu prin care inspectorii de la Inspectoratul Teritorial Bucureşti sunt trimişi peste alte inspectorate teritoriale cu scopul de a executa controale selective doar pentru operatorii care prin concurenţă îi diminuează profiturile”, se arată în sesizarea transmisă ministrului Sorin Grindeanu. Dar Grindeanu a mușamalizat cazul și, ulterior, l-a promovat pe „Puful” lui Mîndrescu la conducerea RAR, poate și ca să se piardă urma ingineriilor „țesute” de acesta la ISCTR și ARR.