Managerii estimează o creştere accentuată a preţurilor în construcţii şi comerţul cu amănuntul, în următoarele trei luni (INS)
Managerii români estimează pentru următoarele trei luni o creştere accentuată a preţurilor în construcţii şi comerţul cu amănuntul, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS).
În cadrul anchetei de conjunctură din luna septembrie 2022, managerii din industria prelucrătoare preconizează pentru următoarele trei luni o relativă stabilitate a volumului producţiei (sold conjunctural +2%). Referitor la numărul de salariaţi se estimează relativă stabilitate, soldul conjunctural fiind de 0% pe total industrie prelucrătoare.
Pentru preţurile produselor industriale se prognozează creştere în următoarele trei luni (sold conjunctural +38%).
Potrivit estimărilor din luna septembrie 2022, în activitatea de construcţii se va înregistra pe parcursul următoarelor trei luni o relativă stabilitate a volumului producţiei (sold conjunctural -4%).
Managerii estimează relativă stabilitate a numărului de salariaţi (sold conjunctural -3%). În ceea ce priveşte preţurile lucrărilor de construcţii, se preconizează creştere accentuată a acestora (sold conjunctural +42 %).
În sectorul comerţ cu amănuntul managerii au estimat pentru următoarele trei luni, tendinţă de relativă stabilitate a activităţii economice (sold conjunctural -2%). Volumul comenzilor adresate furnizorilor de mărfuri de către unităţile comerciale va înregistra relativă stabilitate (sold conjunctural +1%).
Angajatorii prognozează pentru următoarele trei luni, creştere moderată a numărului de salariaţi (sold conjunctural +13%). Managerii societăţilor comerciale estimează creştere accentuată a preţurilor de vânzare cu amănuntul (sold conjunctural +46%).
Conform estimărilor din luna septembrie 2022, cererea de servicii (cifra de afaceri) va cunoaşte creştere moderată în următoarele trei luni (sold conjunctural +6%). Se estimează relativă stabilitate a numărului de salariaţi (sold conjunctural +2%). De asemenea, preţurile de vânzare sau de facturare ale prestaţiilor vor avea tendinţă de creştere (sold conjunctural +24%).