Managerul Centrului pentru Biodiversitate al Comisiei Europene: „Ceea ce se întâmplă acum în România este o eco-sinucidere națională”
După o vizită pe care a făcut-o recent în România, Grégoire Dubois, managerul Centrului de Cunoștințe privind Biodiversitatea din cadrul Comisiei Europene, a postat pe contul său de Linkedin o serie de constatării incredibile despre ceea ce a descoperit în țara noastră.
„Această călătorie m-a deprimat teribil”
„M-am întors dintr-o excursie de două săptămâni în România pentru a-i descoperi natura excepțională, cu accent pe Munții Carpați și Delta Dunării, o zonă umedă majoră din Europa, loc esențial pentru păsările migratoare și recunoscută ca rezervație a biosferei UNESCO și site Natura 2000. De obicei, nu postez despre sentimente personale, dar această călătorie a fost una care m-a deprimat teribil. A fost o verificare terifiantă a realității, care îmi amintește că distrugerea mediului se întâmplă la scară uriașă și în Europa”, a scris Grégoire Dubois, pe contul său de Linkedin.
„Incendii ilegale făcute pentru a facilita accesul la apă pentru pescuit”
Totodată, managerul european a postat și o fotografie cu incendiile ilegale de stuf făcute pe 8 aprilie 2022 în Delta Dunării.
„Incendiile nu sunt întotdeauna grave și trebuie controlate. Am putut vedea mai multe incendii în diferite locuri, chiar atunci când migrația păsărilor a început deja și primele cuiburi sunt construite. Sunt incendii necontrolate, ilegale. Dar sunt, de asemenea, incendii toxice, care de multe ori miros îngrozitor din cauza cantității mari de gunoi și plastic care arde. Incendii ilegale făcute pentru a facilita accesul la apă pentru pescuit, pentru a evidenția punctele de atac pentru braconieri și vânătoare, pentru a susține vitele care pășesc ilegal în zonele de uscare”, a menționat reprezentantul Centrului de Cunoștințe privind Biodiversitatea din cadrul Comisiei Europene.
„În România, m-am simțit total neputincios”
Grégoire Dubois a afirmat că fi putut pune foarte multe poze care arată eroziunea solului ca o consecință a defrișărilor, pescuitului ilegal în ariile marine protejate și zonelor agricole uriașe fără un singur gard viu sau copac la vedere.
„Lista pare infinită… Am fost adesea în țări în curs de dezvoltare și am văzut multe daune aduse mediului, dar rareori ceva la o asemenea amploare. Mai important, am lucrat cu autorități din țările în curs de dezvoltare care chiar doreau să-și conserve natura și puteau vedea primele rezultate. În România, m-am simțit total neputincios, în ciuda eforturilor semnificative și tot mai mari ale Uniunii Europene de a conserva și restabili biodiversitatea. Deprimant pentru că toate acestea sunt vizibile și provocările la care omul supune mediul se întâmplă chiar în fața ochilor noștri, fără ca nimeni să facă nimic”, a precizat reprezentantul Comisiei Europene.
„Această țară ar putea fi o bijuterie europeană”
„Sunt atât de supărat că această țară ar putea fi o bijuterie europeană care să atragă mulți turiști pentru a se bucura de o natură și o biodiversitate unice, dar ceea ce se întâmplă acum în România este efectiv un ecocid. Sau mai bine zis o eco-sinucidere națională. Pentru prima dată în carieră, m-am simțit total neputincios în fața unei astfel de situații. Totuși, am părăsit țara cu o licărire de speranță, după ce am petrecut câteva ore cu tineri voluntari care marcau păsările pentru a ajuta la conservarea celor care ar putea supraviețui acestei apocalipse. Sper că autoritățile române își vor da seama curând că sunt cele care pot și trebuie să pună capăt acestui coșmar”, a scris Grégoire Dubois, pe contul său de Linkedin