Managerul de la Sf. Pantelimon, mai preocupat să afle ”turnătorul”, decât adevărul celor 20 de decese
Managerul Spitalului de Urgență Sf. Pantelimon încă mai caută sursa care a transmis presei informațiile legate de cele 20 de decese misterioase. Adevărul trenează însă.
Managerul de la Sf. Pantelimon, Bogdan Socea, a avut o ieșire virulentă la adresa fostei șefe a secției de ATI, pe care a acuzat-o că ea ar fi sursa care a făcut publice informațiile legate de cele 20 de decese misterioase din spitalul său.
Managerul de la Sf. Pantelimon, foarte preocupat să afle ”turnătorul”
Medicul Elena Voicu a spus că managerul a avut un discurs „denigrator” la adresa sa și a acuzat-o că ea ar sta în spatele informației care a apărut în presă și care a șocat o țară întreagă.
„În cursul zilei de 10, domnul manager a venit pe secția ATI, a avut discurs denigrator. Susțin că toate înregistrările ar fi făcute de mine și oamenii sunt puși de mine. Nu am acces la acte medicale, sunt acuzații grave. Tot din interiorul ei pornesc. Au niște probleme, li se pare că îi urmăresc eu. Dar sunt înregistrări făcute de alte persoane, nu pot să comand un spital întreg”, a declarat fosta șefă ATI la Realitatea Plus.
Elena Voicu a mai mărturisit că, în urmă cu trei săptămâni, morga mobilă a stat în spatele spitalului, iar mai mulți pacienți au rămas intubați pentru o perioadă mai lungă de timp, deoarece nu exista personal care să îi îngrijească.
Medicul a recunoscut că se moare pe capete la spitalul respectiv, mai ceva ca în timpul pandemiei de coronavirus și îl acuză pe managerul de la Sf. Pantelimon că are alte interese și nu ține cu pacienții.
„Ce legătură am eu cu numărul de decese, când eu nici nu am avut garzi în acea perioadă vineri, sâmbătă, duminică, luni? Ce legătură are mortalitatea cu șefia mea? Că se moare pe capete, mai rău ca în pandemie? Ce caută morga în spatele spitalului? De ce mortalitatea e mai mare acum cu 10 doctori și era mai mică când eram 4 doctori în terapie?
Lăsați-mă cu managerul care are alte interese. Ce interese? Nu ține cu spitalul și cu pacienții. Dacă te ocupi de pacienți și pui colegii la treabă deranjezi. De când e șefa actuală, doamna doctorița, au fost cazuri în care pacienții intubați rămâneau intubați unde nu aveam persoane care să-i îngrijească, nu aveam monitoare. Pacienții erau intubați suplimentar într-un raport de gardă pe medicală, nu cred că figurau pe ATI”, a afirmat Voicu.
În timp ce caută ”turnătorul”, managerul Spitalului Pantelimon din București, Bogdan Socea, a avut timp să verifice și informațiile. Ei bine, managerul a spus că, din analiza preliminară, nu există date care să ateste o viciere a tratamentului în secția de Terapie Intensivă și că au fost „decese care nu au putut fi evitate”.
Vă reamintim că în decurs de trei zile, 20 de pacienți au murit pe secția de ATI a Spitalului Sfântul Pantelimon, iar sursa care a făcut publică informația a spus că medicii ar fi redus drastic un medicament care îi ținea pe pacienți în viață.