Manifestații în SUA pentru o mai bună reglementare a armelor de foc
Mii de americani au început sâmbătă să se adune pe străzile ţării pentru a demonstra în favoarea unei mai bune reglementări a armelor de foc după crimele recente, între care cea dintr-o şcoală din Texas care a şocat Statele Unite, relatează AFP.
”Mă alătur lor pentru a reitera apelul meu către Congres: faceţi ceva”, a scris preşedintele american Joe Biden pe Twitter în sprijinul protestelor prevăzute la Washington şi în multe alte oraşe.
Pe 24 mai, un elev de liceu în vârstă de 18 ani care avea o puşcă de asalt a ucis 19 elevi şi două profesoare la o şcoală primară din Uvalde, în apropiere de graniţa cu Mexicul. Cu câteva zile mai devreme, un adept al supremaţiei albilor omorâse 10 persoane de culoare în Buffalo, în nord-estul Statelor Unite.
Aceste ultime masacre şi sute de atacuri armate au declanşat noi apeluri la manifestaţii pentru a cere o mai bună reglementare a accesului la arme de foc.
”Este timpul să ne întoarcem în stradă”, a indicat March for Our Lives, mişcare fondată de victimele şi supravieţuitorii atacului dintr-un liceu din Parkland, Florida, care a organizat deja în martie 2018 o demonstraţie de amploare la Washington.
Sâmbătă, primele sute de manifestanţi au ajuns la imensul obelisc din capitala americană. Pe gazonul din apropierea monumentului au fost depuse mii de vaze cu flori albe şi portocalii, reprezentând creşterea violenţei în ţară din 2020, an în care 45.222 de persoane au fost ucise cu armă de foc, potrivit asociaţiei care a ridicat acest memorial, Giffords.