MApN: România a primit statutul „Dependable Undertaking” din partea SUA. Ce înseamnă acest lucru

Publicat: 12 iul. 2021, 22:45, de Mădălina Bălăceanu, în ACTUALITATE , ? cititori
MApN: România a primit statutul „Dependable Undertaking” din partea SUA. Ce înseamnă acest lucru
nicolae-ciucă

România a primit din partea Statelor Unite ale Americii statutul „Dependable Undertaking”, care permite încheierea contractelor de achiziţii de echipamente militare fără a mai fi nevoie de vreun avans, a anunţat, luni, Ministerul Apărării Naţionale.

Ministrul Apărării, Nicolae-Ionel Ciucă, s-a întâlnit, luni, la sediul MApN, cu Heidi Grant, directorul Agenţiei pentru Cooperare în Domeniul Apărării şi Securităţii din Statele Unite ale Americii. Pe timpul întâlnirii, oficialul american l-a informat pe ministrul Apărării despre faptul că România a primit, din partea Statelor Unite ale Americii, statutul „Dependable Undertaking” (DU).

Potrivit MApN, obţinerea acestui statut va permite, de acum înainte, încheierea contractelor de achiziţii de echipamente militare fără a mai fi nevoie de vreun avans, derularea programelor guvern la guvern de tip LOA (Letters of Offer and Acceptance) fiind posibilă prin programarea trimestrială a plăţilor pe întreaga perioadă de derulare a acestora.

„Înscrierea României în rândul ţărilor care beneficiază de statutul Dependable Undertaking în programele derulate cu Guvernul SUA vine ca o recunoaştere a seriozităţii cu care am tratat contractele de tip LOA pentru înzestrarea Armatei României şi are o valoare intrinsecă deosebită, şi anume recunoaşterea statutului de partener de încredere. Eşalonarea plăţilor pentru angajamentele viitoare va facilita atingerea obiectivelor pe care ni le-am propus pe linia dotării cu echipamente performante şi, implicit, va creşte gradul de securitate al României”, a subliniat ministrul Ciucă, citat într-un comunicat de presă transmis de minister.

De asemenea, cei doi oficiali au trecut în revistă programele de cooperare tehnico-militară dezvoltate în parteneriat, ministrul român reafirmând angajamentul ţării noastre pentru alocarea bugetară de doi la sută din Produsul Intern Brut pentru Apărare, din care cel puţin 20% pentru echipamente majore şi pentru respectarea calendarelor de implementare a programelor esenţiale de înzestrare.

Întâlnirea cu directorul Agenţiei pentru Cooperare în Domeniul Apărării şi Securităţii este o continuare a dialogului început în luna octombrie 2020, la Washington DC, cu ocazia vizitei oficiale a ministrului Ciucă în Statele Unite ale Americii.