Maraton cu VIP-uri la Cluj: Emil Boc și Tánczos Barna, primii la linia de start
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/04/Maratonul-Wizz-Air-Emil-Boc-si-Tanczos-Barna.jpg)
Peste 7.500 de persoane au participat, în ciuda temperaturilor scăzute, la ediția cu numărul 14 a Maratonului Internațional WizzAir de la Cluj-Napoca, devenit deja un reper anual pentru iubitorii de mișcare din întreaga țară. Printre participanți s-au numărat primarul Emil Boc, alături de mai mulți membri ai echipei sale din Primărie, dar și ministrul Finanțelor, Tánczos Barna.
Emil Boc, cunoscut pentru participarea constantă la competițiile sportive locale, a declarat pe rețelele sociale că „mișcarea este cea mai ieftină și mai bună investiție în sănătate”, îndemnând clujenii să adopte un stil de viață activ.
„A fost o plăcere să alerg astăzi, alături de colegii mei din Primărie și sute de clujeni, la crosul de 4 km din cadrul Maratonului Internațional care are loc anual la Cluj-Napoca. Este a 14-a ediție a competiției care a devenit un punct de reper pentru sportivii profesioniști și care atrage din ce în ce mai mulți clujeni de toate vârstele, promovând importanța mișcării pentru binele nostru”, a mai scris edilul.
Tánczos Barna a publicat la rândul său imagini de la eveniment, menționând că a luat parte la „o încălzire matinală de 4 km”, din postura de susținător al Asociației de Îngrijire Providenta.
Evenimentul a inclus mai multe curse, dedicate atât sportivilor profesioniști, cât și amatorilor, fiind gândit pentru a promova un stil de viață activ în rândul populației. Maratonul WizzAir este considerat unul dintre cele mai importante evenimente de alergare urbană din România, atrăgând anual participanți din zeci de țări.