Marcel Boloș și-a anunțat prioritățile ca ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene

Publicat: 15 ian. 2025, 17:31, de Alexandru Bogdan Grigoriev, în ECONOMIE , ? cititori
Marcel Boloș și-a anunțat prioritățile ca ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene
Foto: MIPE

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, și-a anunțat planul de acțiune după preluarea mandatului. Printre priorități se numără acțiuni pentru urgentarea implementării PNRR.

Am avut zile pline în acest început de mandat, cu discuții aplicate alături de echipa de specialitate din cadrul ministerului, în care am stabilit acțiunile concrete, necesare pentru accelerarea implementării PNRR, impulsionarea finalizării perioadei de programare 2014-2020, consolidarea situației apelurilor de proiecte aferente exercițiului financiar 2021-2027, dar și pentru a preveni riscul de decomitere. De asemenea, analizăm cum putem ajusta și eficientiza măsurile sociale oferite exclusiv din fonduri europene, în strictă concordanță cu regulamentele UE. Timpul nu este de partea noastră, dar ne-am asumat să lucrăm în ritm accelerat la un plan pe care să-l implementăm printr-o colaborare strânsă cu toate instituțiile și beneficiarii implicați, pentru a livra rezultate vizibile încă de lunile următoare. România a demonstrat că poate atinge cele mai înalte standarde în absorbția fondurilor europene și o va demonstra în continuare, prin măsuri ferme pentru a elimina blocajele administrative și pentru a ne asigura că beneficiarii au tot sprijinul de care au nevoie”, a transmis ministrul Marcel Boloș.

Prioritățile MIPE sunt, în viziunea lui Marcel Boloș, următoarele:

I. Evaluarea și deblocarea implementării Planului Național de Redresare și Reziliență, astfel încât reformele și investițiile propuse să rămână în parametri optimi și să aducă beneficii reale.

II. Închiderea și monitorizarea atentă a proiectelor fazate din 2014-2020, pentru o valorificare integrală a fondurilor deja angajate.

III. Prevenirea riscului de decomitere în cadrul financiar multianual 2021-2027, prin corelarea intervențiilor și a apelurilor de proiecte cu obiectivele financiare și indicatorii specifici.

Alocarea PNRR modificată este de 28,5 miliarde euro (14,9 miliarde euro în împrumuturi, 13,6 miliarde euro în granturi) și acoperă 66 de reforme și 113 investiții (179 de măsuri), structurate în jurul a 16 componente, care conțin 518 jaloane și ținte.

La final de 2024, România a primit 23,9 miliarde euro (din sumele solicitate Comisiei Europene pentru exercițiul financiar 2014-2020, ajungând la un procent de 99,4%. Este un rezultat care poziționează România printre liderii Uniunii Europene în atragerea fondurilor europene pentru coeziune, contribuind astfel la dezvoltarea economică și socială a țării.

Până în prezent, autoritățile de management care gestionează programele 2021-2027 au semnat cu beneficiarii 3.500 contracte de finanțare în valoare totală de aprox. 35,3 miliarde euro, din care aprox. 18,5 miliarde euro contribuție UE (60% din alocarea UE). Autoritățile de management se vor concentra pe activitatea referitoare la încheierea contractelor de finanțare aferente alocărilor deja puse la dispoziția potențialilor beneficiari de fonduri europene, precum și pe lansarea apelurilor pentru acele priorități pentru care încă nu au fost lansate, a precizat ministrul.

Acum, trebuie realizată o analiză obiectivă și întreprinse toate diligențele pentru evitarea riscului de decomitere de peste 5 miliarde euro aferent anului 2025”, a mai arătat Marcel Boloș.