Marcel Boloș: Ultimele probe pentru e-Factura simplificată. De când va putea fi folosită
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a venit cu ultimele detalii legate de sistemul e-Factura simplificată! Reprezentantul Guvernului a anunțat că se fac ultimele teste.
Marcel Boloș a anunțat că e-Factura simplificată a intrat pe ultima sută de metri. Specialiștii Ministerului Finanțelor fac ultimele teste pentru ca firmele mici să se poată folosi cât mai repede de aplicația respectivă. Ministrul Marcel Boloș a anunțat că aceasta va putea fi utilizată chiar de miercuri!
Marcel Boloș a anunțat ultimele probe pentru e-Factura simplificată
„Astăzi am avut ultimele teste pe e-Factura minimal. Sper ca începând de miercuri să poată să fie folosită de către toţi. (…) Înseamnă că am simplificat-o la maxim. Ca să aveţi o imagine asupra a ceea ce înseamnă simplificarea – am redus numărul de câmpuri de la 160 la 50, astfel încât contribuabili mici să poată să folosească e-Factura şi să fie mult mai prietenoasă sau pot să folosească astfel încât astăzi cele 50 de milioane de facturi cu o valoare de peste 550 de miliarde de lei să deservească statul român în colectarea impozitelor şi taxelor”, a declarat Boloş la Palatul Parlamentului.
Tot Marcel Boloș a ținut să le reamintească românilor faptul că măsurile avute în vedere sunt cele de control al deficitului bugetar şi control al cheltuielilor statului, lucru realizat prin deschiderile de credite bugetare.
„Mai multe măsuri de monitorizare avem în vedere. Măsurile pe care noi le-am avut în trecut – cele care ţin de plafonarea cheltuielilor sau cele care ţin de anumite tipuri de cheltuieli care să fie în anumite limite – sunt prematur de discutat acum. Trimestrul I va fi hotărâtor pentru ceea ce va însemna măsuri noi sau, dimpotrivă, vom putea merge cu execuţia bugetară aşa cum am stabilit-o pe parcursul întregului an”, a precizat ministrul Finanţelor.
Marcel Boloș a mai declarat că Ministerul Finanţelor analizează impactul pe care Legea 296 din septembrie 2023 l-a avut asupra veniturilor bugetului de stat, a bugetului asigurărilor sociale şi a bugetului asigurărilor sociale de sănătate.