Marcel Ciolacu a anunțat care este candidatul Partidului Social Democrat pentru Primăria Capitalei

Publicat: 28 oct. 2022, 18:59, de Florentin Lucaniuc, în News , ? cititori
Marcel Ciolacu a anunțat care este candidatul Partidului Social Democrat pentru Primăria Capitalei
Petre Daea si Marcel Ciolacu

Într-un exces de sinceritate, liderul PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că nu știe cine va fi candidatul partidului la alegerile prezidențiale din 2024, dar a anunțat cine va concura pentru a-l detrona pe Nicușor Dan de la cârma Bucureștiului.

Marcel Ciolacu a anunţat, vineri la Buzău, că prim-vicepreşedintele partidului Gabriela Firea va fi candidatul social-democraţilor la Primăria Generală a Municipiului Bucureşti.

„Nu ştiu cine o să fie candidatul PSD la alegerile prezidenţiale. Eu personal nu ştiu acest lucru. În schimb, ştiu cu certitudine un lucru – Gabriela Firea va fi candidatul PSD la Primăria Generală a Capitalei”, a anunţat Marcel Ciolacu, vineri la conferinţa Judeţeană de Alegeri PSD Buzău.

El a adăugat „cum se spune la Bucureşti – dacă buzoienii ar lipsi o zi din Bucureşti, atunci s-ar circula normal, cred că e cazul să ne implicăm în viitoarea campanie direct”.

Pe 7 septembrie, Gabriela Firea a precizat că nu îşi doreşte să candideze la alegerile prezidenţiale şi că şi-ar dori să candideze la alegerile de la Primăria Capitalei, dar înţelege că sunt anumite jocuri care se fac, pentru că întotdeauna trebuie să fie conflicte.

„Categoric, eu îmi doresc să continui proiectele de la Bucureşti, nici nu s-a pus problema să vizez o altă funcţie”, a explicat Firea.