Marcel Ciolacu a discutat ce președintele Azerbaidjanului despre trei proiecte energetice majore
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a discutat, luni, cu preşedintele Republicii Azerbaidjan, Ilham Aliyev, despre trei proiecte energetice, printre care şi cel privind contractul de achiziţie a un miliard de metri cubi de gaze, contract ce se va derula din aprilie, timp de un an.
„România are o şansă extraordinară de a deveni poarta către Uniunea Europeană pentru gazele şi energia din Azerbaidjan. Astfel, putem deveni un actor regional important în asigurarea securităţii energetice a Europei. Am discutat astăzi cu preşedintele Ilham Aliyev despre trei proiecte energetice majore. Primul a vizat contractul de achiziţie a 1 miliard de metri cubi de gaze, contract ce se va derula din aprilie, timp de un an de zile. Am propus ca, prin acest contract, să ajutăm şi Republica Moldova, iar preşedintele Aliyev a susţinut propunerea noastră„, a scris Ciolacu pe Facebook.
El a adăugat că al doilea proiect despre care a discutat cu preşedintele Republicii Azerbaidjan vizează transportul de gaz lichefiat, respectiv parteneriatul dintre Romgaz şi Socar privind construirea a două terminale la Marea Neagră (de gaz natural lichefiat şi o instalaţie de regazificare).
„Al treilea proiect vizează dezvoltarea infrastructurii cablului submarin de transport prin Marea Neagră necesar transportului energiei verzi, prin România, din Marea Caspică spre Europa. Urmează ca, astăzi, specialiştii Transgaz şi Transelectrica (membri ai delegaţiei noastre) să detalieze cu partea azeră discuţiile tehnice”, a mai scris Ciolacu.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, se află luni şi marţi în vizită oficială în Republica Azerbaidjan, la invitaţia preşedintelui Adunării Naţionale a acestei ţări, Sahiba Gafarova.