Marcel Ciolacu: „Acum sunt extrem de importante validarea mandatelor noului Parlament și realizarea unei majorități parlamentare proeuropene”
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2024/12/marcel-ciolacu-guvern-770x540-1.jpg)
Decizia Curții Constituționale a României (CCR) de a anula alegerile prezidențiale, pe fondul dezvăluirilor legate de intervenția Rusiei în influențarea rezultatelor, a fost calificată de președintele PSD, Marcel Ciolacu, drept „singura soluție corectă”.
Într-un mesaj publicat pe rețelele de socializare, liderul social-democrat a salutat hotărârea CCR, subliniind că aceasta era necesară pentru a proteja democrația și pentru a restabili încrederea românilor în procesul electoral.
„Decizia CCR privind anularea alegerilor prezidențiale este singura soluție corectă după desecretizarea documentelor din ședința CSAT, care arată că rezultatul votului românilor a fost denaturat flagrant, în urma intervenției Rusiei. Alegerile prezidențiale trebuie reluate”, a declarat Marcel Ciolacu.
Mesajul integral postat de Marcel Ciolacu pe pagina lui de Facebook:
„Decizia CCR privind anularea alegerilor prezidențiale este singura soluție corectă după desecretizarea documentelor din ședința CSAT care arată că rezultatul votului românilor a fost denaturat flagrant, în urma intervenției Rusiei. Alegerile prezidențiale trebuie reluate.