Marcel Ciolacu despre taxa de solidaritate: Ceea ce plăteşte capitalul românesc, 1%, este o regulă corectă pentru toată lumea
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, referindu-se la taxa de solidaritate pentru companiile mari, că într-un mediu concurenţial este corect ca legislaţia să fie uniformă pentru toată lumea.
„Ceea ce plăteşte capitalul românesc, respectiv 1%, este o regulă corectă pentru toată lumea. Într-un mediu concurenţial, corect este ca legislaţia să fie uniformă pentru toată lumea. Dacă toate companiile cu capital românesc plătesc minimum 1% din cifra de afaceri, atunci mergem cu 1% pentru toată lumea„, a spus Ciolacu.
Pe de altă parte, liderul social-democraţilor susţine că nu sunt propuneri de modificări de taxe.
„Nu avem o propunere de modificări de taxe. Întâi statul român să îşi facă datoria, să facă digitalizarea ANAF-ului şi pe urmă, după ce avem toate elementele, toate cifrele şi unde nu este concordanţă, atunci intervine statul. Eu în acest moment, Marcel Ciolacu, n-am aceste informaţii, am informaţiile în ceea ce priveşte impozitul pe profit şi cum încercăm să optimizăm fiscal. Cred că perioada optimizării fiscale a luat sfârşit. Marcel Ciolacu şi PSD-ul nu măreşte nicio taxă„, a afirmat Ciolacu într-o conferinţă de presă la Sinaia.
Referindu-se la scăderea TVA-ului la alimentele de bază, acesta a arătat că măsura trebuie gândită la pachet cu altele pentru a fi eficientă.
„Scăderea TVA-ului s-a mai făcut la alimentele de bază, neluându-se şi alte măsuri sau negândită în ansamblul său această măsură şi după o lună de zile ne-am trezit că acea scădere de TVA a revenit. De fapt lupta este cu inflaţia. O componentă importantă în acest moment din inflaţie o reprezintă scumpirile la produsele alimentare. (…) Repet, este un întreg pachet ca să fie sustenabil, nu ceva emoţional şi noi să ne lăudăm că am coborât TVA-ul şi am ieftinit, iar peste o lună preţurile să fie aceleaşi„, a explicat preşedintele PSD.