Marcel Ciolacu: După adoptarea în Senat a inițiativei „Fără penali în funcții publice” Guvernul e obligat să organizeze referendum
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a declarat miercuri că, după ce iniţiativa „Fără penali în funcţii publice” va fi adoptată de Senat, Guvernul este obligat ca în termen de 30 de zile să organizeze referendum.
„După cum bine ştiţi, iniţiativa ‘Fără penali în funcţii publice’ a trecut de Camera Deputaţilor. Eram preşedinte al Camerei, în legislatura trecută, cum a fost depus, cum am trecut şi l-am votat. În momentul acesta, iniţiativa este la Senat. În momentul în care se va da votul din Senat, Guvernul este obligat ca în termen de 30 de zile să organizeze referendumul. Ţinând cont de faptul că nu mai există pandemie, din punctul meu de vedere, nu este nicio problemă să organizăm acest referendum”, a spus Ciolacu la Palatul Parlamentului.
Acesta a menţionat că o să îi recomande liderului de grup al PSD din Senat să susţină introducerea iniţiativei pe ordinea de zi.
„În momentul în care va intra pe ordinea de zi, decizie pe care o ia Comitetul liderilor, eu o să îi recomand liderului PSD să susţină introducerea pe ordinea de zi, va merge la vot şi în 30 de zile Guvernul va fi obligat să organizeze referendum”, a afirmat Marcel Ciolacu.