Marcel Ciolacu face dezvăluiri: Suntem în Schengen pe mâna americanilor. A ajutat mult și Viktor Orban (Video)

Publicat: 15 dec. 2024, 22:22, de Alexandru Bogdan Grigoriev, în POLITICĂ , ? cititori
Marcel Ciolacu face dezvăluiri: Suntem în Schengen pe mâna americanilor. A ajutat mult și Viktor Orban (Video)
Foto: Guvernul României

Premierul Marcel Ciolacu a trecut la dezvăluiri. El a povestit astăzi cum a ajuns România în Schengen. ”Pila” definitivă ne-a fost pusă de partenerii americani. Într-un video pe contul de Tiktok el relatează cum totul s-a rezolvat după o întâlnire cu secretarul de stat american, Antony Blinken.

Acum doi ani s-a încercat aderarea României la Spațiul Schengen și Austria și Olanda s-au opus. După acel șoc am avut o abordare diferită de fostul guvern. Am avut în primul rând o întâlnire cu cancelarul Olaf Scholz, pe urmă am avut cu prim-ministrul din acea vreme, cu Mark Rutte al Olandei. Și, nu în ultimul rând, mai multe discuții neoficiale avute cu cancelarul Nehammer”, povestește Marcel Ciolacu într-o postare de astăxi, pe TikTok.

După o întâlnire la Washington cu secretarul de stat Blinken, am hotărât să splităm aderarea României la Spațiul Schengen. Anul trecut am făcut-o maritim și aerian și s-a văzut creșterea economică și dezvoltarea Portului Constanța și cei care circulă cu avioanele cât de ușor este, iar anul acesta am reușit și terestru, pe o înțelegere deja avută de anul trecut, în care toți oamenii politici ne-am ținut de cuvânt și o implicare, trebuie să fiu foarte sincer, a prim-ministrului Viktor Orban pentru că el prezida Consiliul European.”, a mărturisit premierul.

Toate detaliile tehnice, trebuie să fiu corect, au fost negociate de către Cătălin Predoiu, ministrul de Interne. Astfel încât, în sfârșit, după 13 ani am reușit acest lucru. Este un lucru foarte benefic pentru noi toți pentru că din acest moment românii nu mai pot fi considerați cetățeni europeni de mâna a doua.”, a adăugat Marcel Ciolacu.