Marcel Ciolacu: Guvernul trebuie să se restructureze
Marcel Ciolacu susține că, pentru a fi mai eficient, Guvernul trebuie să fie restructurat. Premierul a motivat spusele declarând că atât în timpul în pandemie cât și în timpul crizei energetice, Guvernul că nu s-a ridicat la adevăratele provocări. Mai mult, liderul PSD atrage atenția asupra faptului că unele decizii au fost luate pe colțul mesei.
”Avem două mari provocări, avem PNRR, care înseamnă atât resurse financiare dar cel mai mult înseamnă reforme de fond, nu de formă şi cred că sunt cele mai dure reforme de implementat post-decembristă şi avem cea mai mare provocare, aderarea la OCDE. Amândouă am putea spune că pot crea un plan pentru România.
Trebuie să ţinem cont de contextul extern, de crizele de securitate, energetice şi trebuie să învăţăm din ultimii doi, trei ani, ce înseamnă cu adevărat provocările, iar Guvernul trebuie să fie mult mai eficient. Iar ca să fie mai eficient trebuie să se restructureze, fiindcă am văzut în pandemie, în timpul crizei energetice, că nu s-a ridicat la adevăratele provocări”, a spus Ciolacu Ciolacu în cadrul conferinţei de lansare a proiectului „RO 3.0. Viziunea Viitorului”.
Marcel Ciolacu: ”În viitorii 5, 7 ani categoric trebuie să finalizăm încă 1000 km.”
Marcel Ciolacu a atras atenția asupra celor 1000 km de autostradă care trebuie finalizați în viitorii 5, 7 ani.
”Creşterea economică a României, pe primul trimestru, mică, cât a fost, a fost pe investiţii şi avem investiţii în transporturi, s-au deblocat marile şantiere în ultima perioadă, în ultimii 2 ani de zile şi avem prima mie de kilometri. (..) În viitorii 5, 7 ani categoric trebuie să finalizăm încă 1000 km. Anul acesta şi la începutul anului viitor vor veni şi primele trenuri noi după Revoluţie. Asta e realitatea românească în sfârşit schimbăm garniturile de la Metrorex, asta înseamnă PNRR şi asta înseamnă un plan bine stabilit”, a completat Ciolacu.
Premierul a mai spus că ”avem investiţiile din sănătate, marile promisiuni ale politicienilor, cu spitale regionale, spitale focalizate pe arşi, care în sfârşit au intrat în linie dreaptă şi cu investiţiile venite complementar cu PNRR de la BEI, unde nu se obţin finanţări decât dacă ai un plan bine stabilit şi investiţiile majore atât în învăţământul clasic şi mai ales în învăţământul dual, centrele care s-au dezvoltat în primul rând în zona Ardealului”.
”Este pentru prima oară când odată cu finalizarea şi a autostrăzii Moldovei deja avem centre pentru învăţământ dual în zona Moldovei de unde am avut cea mai mare migraţie de români şi de forţă de muncă de plus valoare către restul Europei”, a mai spus el.