Marcel Ciolacu: Până la sfârşitul anului vom fi cu vize pentru SUA şi Schengen terestru
Premierul Marcel Ciolacu, liderul Partidului Social Democrat și candidat la alegerile prezidențiale, și-a exprimat vineri în județul Bistrița-Năsăud optimismul legat de îndeplinirea a două obiective majore pentru România: eliminarea vizelor pentru Statele Unite și aderarea la Spațiul Schengen.
Ciolacu este optimist
Premierul a declarat că este ferm convins că, până la finalul mandatului său, aceste două puncte importante vor fi realizate, considerând că nu poate lăsa aceste datorii neîndeplinite României, conform Agerpres.
Ciolacu a subliniat că este hotărât să încheie această etapă politică bifând cele două realizări, considerându-le necesare pentru întărirea poziției României în relațiile internaționale și pentru integrarea mai profundă în spațiul european.
Eliminarea vizelor pentru români în Statele Unite este un demers cerut de mult timp de cetățeni și autorități, iar aderarea la Schengen rămâne o prioritate de securitate și cooperare transfrontalieră pentru țara noastră.
„Sunt ferm convins că până la sfârşitul anului vom fi şi în, nu pot să las această restantă României, cu vizele din Statele Unite şi cu aderarea la Spaţiul Schengen şi terestru. Sunt ferm convins că până voi pleca de la Palatul Victoria ambele lucruri vor fi bifate”, a spus premierul Marcel Ciolacu.
Premierul a adăugat că este optimist și ferm convins că România va atinge o stabilitate politică puternică, dorindu-și o schimbare de paradigmă în sensul unei guvernări colaborative și independente de influențele prezidențiale. Ciolacu a sugerat că o astfel de schimbare ar aduce beneficii pentru țară, printr-o conducere politică echilibrată și o colaborare mai armonioasă între instituțiile statului.