Marcel Ciolacu: „Poate domnul Orban ne face o surpriză și îndeamnă anumiți colegi să voteze moțiunea de cenzură”
Social – democrații mizează pe o surpriză din partea a cel puțin 29 de parlamentari ai Coaliției de Guvernare pentru ca moțiunea de cenzură votată marți să aibă sorți de izbândă. În caz contrar, șansele lor sunt nule, chiar dacă se mobilizează exemplar și au alături întreaga opoziție.
„Avem o singură posibilă lipsă, un deputat care are o boală incurabilă într-o fază foarte avansată, dar și el încearcă să ajungă la vot. Am înțeles de la colegii de la AUR că sunt toți prezenți, deja au anunțat cei neafiliați că vor susține moțiunea, vor fi voturi și de la grupul minorităților, ne mai trebuie voturi din zona actuală a acestei Coaliții”, a declarat duminică seara Marcel Ciolacu, președintele PSD, la Antena 3.
Acesta mizează și pe voturi din partea parlamentarilor puterii, mizând pe faptul că gradul general de nemulțumire este destul de mare.
„Ținând cont că 70% dintre români consideră că suntem într-o direcție greșită, sunt ferm convind că există și parlamentari din actuala putere care consideră că mergem în direcția greșită și sperăm să voteze această moțiune. Poate domnul Orban ne face o surpiză și îndeamnă anumiți colegi să voteze acestă moțiune, nu neapărat ținând cont de lupta lor internă, poate face un act patriotic și scapă această țară de…”, a transmis Ciolacu.
Președintele PSD nu a scăpat ocazia de a cataloga drept „cretin” schimbarea inspectorului școlar general din Brăila, pe motiv că ar fi fost susținător al lui Ludovic Orban și nu al premierului Cîțu, în lupta internă pentru ședia PNL.
„Vă dați seama unde a ajuns această cretinitate în Partidul Național Liberal: noi nu mai vorbim acum că au venit și-i schimbă pe pesediști, se schimbă între ei”, a transmis Ciolacu.
Situația moțiunii de cenzură
Plenul Parlamentului se va reuni marţi, 29 iunie, pentru dezbaterea şi supunerea la vot a moţiunii de cenzură depuse de parlamentarii PSD.
Moţiunea de cenzură este intitulată „România eşuată. Recordul ‘fantastic’ al Guvernului Cîţu”, iar în textul acesteia social-democraţii susţin că guvernarea PNL – USR – UDMR „conduce economia României spre prăpastie cu o viteză uluitoare”.
Majoritatea necesară pentru ca moțiunea să treacă este de 233 de voturi din totalul de 466 parlamentari. În actuala structură, partidele care susțin Coaliția de Guvernare au 262 de mandate în vreme ce opoziția se bazează doar pe 204.