Marcel Ciolacu: Ratificarea aderării Finlandei şi Suediei la NATO – răspuns ferm pentru Federaţia rusă
Ratificarea de către România a aderării Suediei şi Finlandei la NATO reprezintă un răspuns ”ferm” pentru Federaţia Rusă şi o dovadă că solidaritatea europeană rămâne una dintre principalele arme împotriva agresiunii „absurde”, „nedrepte” şi „profund ilegale” asupra Ucrainei, a declarat, miercuri, preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu.
Camera Deputaţilor s-a reunit în sesiune extraordinară pentru adoptarea proiectului de lege privind ratificarea Protocoalelor de aderare a Republicii Finlanda şi a Regatului Suediei la Tratatul Atlanticului de Nord.
„Ratificarea de către ţara noastră a aderării Suediei şi Finlandei la Alianţa Nord-Atlantică reprezintă un răspuns ferm pentru Federaţia Rusă, este o dovadă că solidaritatea europeană rămâne una dintre principalele arme cu care putem răspunde acestei agresiuni absurde, nedrepte şi profund ilegale. Solidaritatea întregii Europe cu Ucraina şi poporul său este între elementele fundamentale pe care nu le-am crezut vreodată posibile. Tocmai de aceea, acum, regimul de la Kremlin caută cu disperare fisuri şi breşe în acest mecanism, speră să poată sabota şi submina prin încercarea de a provoca crize alimentare şi energetice. România a mers pe acest traseu al solidarităţii din primele clipele invaziei Rusiei în Ucraina”, a afirmat Ciolacu, în plen.
El a menţionat că România a făcut eforturi pentru a sprijini Ucraina cu echipamente, asistenţă financiară şi ajutor umanitar, inclusiv provizii medicale.
Potrivit lui Marcel Ciolacu, ţara noastră a fost şi rămâne în prima linie a statelor care au desfăşurat acţiuni concrete pentru susţinerea ţării vecine, în special prin hub-ul logistic umanitar operaţionalizat la Suceava, folosit în mod eficient de mai multe ţări.
Preşedintele Camerei Deputaţilor a spus că, atunci când a vizitat Ucraina împreună cu premierul Nicolae Ciucă, a văzut „grozăvii pe care nu le credea posibile”.
El a subliniat că românii ştiu să fie solidari prin fapte, nu prin vorbe cu un vecin aflat într-o situaţie grea.
„România este un aliat sincer şi deschis pentru ca Finlanda şi Suedia să se simtă ca membre ale NATO, aşa cum se simte azi România, să beneficieze de cele mai importante garanţii de securitate din întreaga istorie, garanţii cât se poate de concrete şi vizibile după declanşarea invaziei ruseşti”, a punctat Ciolacu.