Marcel Ciolacu salută eliberarea unor prizonieri israelieni de origine română din Gaza

Publicat: 19 ian. 2025, 19:00, de George Andrei, în ACTUALITATE , ? cititori
Marcel Ciolacu salută eliberarea unor prizonieri israelieni de origine română din Gaza

Premierul Marcel Ciolacu a salutat, duminică, acțiunea de eliberare a unor prizonieri israelieni cu origini românești, din Gaza, în urma acordului de încetare a focului, intervenit între Israel și Hamas, și începerea schimbului de prizonieri de război.

,,După 470 de zile de captivitate, două femei cu cetățenie română, respectiv cu origini românești, au fost eliberate din Gaza și se vor întoarce acasă, în urma acordului încheiat între Israel și Hamas. Curajul lor de a rezista în captivitate în condiții atât de grele reprezintă o sursă de inspirație pentru noi toți”, a scris Marcel Ciolacu, duminică, într-o postare pe Facebook.

Acesta a evidențiat rolul important și succesul echipelor de negociatori, care au făcut posibilă ajungerea la un acord de încetare a focului, și începerea unui proces de restabilire a păcii în regiune.

,,Vreau să îmi exprim aprecierea pentru eforturile susținute și substanțiale ale mediatorilor de nivel înalt din Qatar, SUA, Egipt și din Israel care au facilitat ca aceste vești bune să ajungă astăzi la familiile ostaticilor”, a completat primul ministru.

Este nevoie ca implementarea pe deplin a acordului să continue pentru ca toți ostaticii să fie eliberați în siguranță și rămânem solidari cu familiile care încă așteaptă întoarcerea acasă a celor dragi, a subliniat Ciolacu.

Guvernul israelian a aprobat acordul cu Hamas pentru încetarea focului şi eliberarea ostaticilor din Fâşia Gaza, a anunţat, sâmbătă, biroul prim-ministrului Benjamin Netanyahu, cu o zi înainte de intrarea în vigoare a acordului.

În primele ore ale zilei de sâmbătă, după o şedinţă de peste şase ore, guvernul a ratificat acordul care ar putea deschide calea pentru încheierea războiului de 15 luni din enclava palestiniană controlată de Hamas. „Guvernul a aprobat cadrul pentru întoarcerea ostaticilor. Cadrul pentru eliberarea ostaticilor va intra în vigoare duminică”, a precizat biroul lui Netanyahu într-o scurtă declaraţie.

Armistiţiul dintre Israel şi Hamas a intrat în vigoare duminică, iar luptele au încetat. Forţele israeliene au început să se retragă din anumite zone din Gaza, potrivit presei pro-Hamas

Acordul de încetare a focului în trei etape a urmat unor luni de negocieri intense intermediate de Egipt, Qatar şi Statele Unite şi a venit chiar înaintea învestirii, pe 20 ianuarie, a preşedintelui ales al SUA, Donald Trump.

Acordul de încetare a focului are mai multe etape.

Acordul a fost mediat de Egipt, Qatar şi Statele Unite şi prevede trei etape:

Prima etapă (şase săptămâni):

Hamas va elibera 33 de ostatici israelieni (femei, copii şi bărbaţi peste 50 de ani) în schimbul eliberării a aproape 2.000 de prizonieri palestinieni.

Primii trei ostatici, femei, vor fi eliberaţi duminică prin intermediul Crucii Roşii.

Etapele ulterioare:

A doua etapă prevede eliberarea tuturor ostaticilor rămaşi şi retragerea completă a trupelor israeliene.

A treia etapă se va concentra pe reconstrucţia Fâşiei Gaza, sub supravegherea Egiptului, Qatarului şi ONU.

Conflictul, care a început pe 7 octombrie 2023, a ucis peste 47.000 de palestinieni, conform autorităţilor din Gaza, şi aproximativ 1.200 de israelieni, potrivit autorităţilor israeliene. Războiul a declanşat tensiuni regionale, implicând Iranul şi Hezbollahul.