Marcel Ciolacu și-a scos involuntar banii din buzunar la moțiunea simplă împotriva ministrului Agriculturii (Video)
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, își prețuiește banii la fel de mult ca discursurile sau informațiile pe care urmează să le prezinte în conferințele de presă. Așa a reușit ca, în momentul în care a scos niște hârtii din buzunarul interior al sacoului, să tragă involuntar și câteva bancnote care au rămas agățate la vedere spre deliciul jurnaliștilor din sală.
Întâmplarea a avut loc la conferința de presă prilejuită de depunerea moțiunii simple împotriva ministrului Agriculturii, Adrian Oros. Un context oarecum potrivit, având în vedere că este vorba și despre bani, adică despre despăgubirile neacordate agricultorilor pentru seceta de anul trecut. Dacă era în Parlament, putea arunca cu banii spre ministrul Agriculturii ca să îi arate că bani există și ar trebui să fie la fermieri deja.
Sigur, nu este ciudat ca un cetățean român să poarte cash în buzunare. Mai ales dacă este de la PSD, de unde am avut un prim-ministru (Tudose) care a declarat că nu are card și își ține banii în numerar.
Dar, de regulă, oamenii își țin banii în portofel. Marcel Ciolacu ori nu crede în portofele, ori are prea mult cash ca să îi încapă în portofel. Am putea spune că este un cetățean prevăzător, care ține separat banii de acte, da totuși este vorba despre liderul principalului partid de opoziție din țară, iar șansele să se urce într-un autobuz aglomerat sunt egale cu zero.
Involuntar, Marcel Ciolacu ne amintește de alte persoane speciale care au defilat prin Parlament, precum Gigi Becali. Sigur, patronul FCSB scotea din buzunare fișicuri de 500 de euro, nu hârtii de 50 și 100 de lei, dar amintirea rămâne.
Să sperăm că Marcel Ciolacu nu va încerca să compenseze data viitoare și va scoate accidental din buzunar Critica rațiunii pure a lui Kant în loc de lei. (Glumim, desigur, cartea e prea mare pentru a avea loc în buzunarul interior al sacoului!)
Mai jos puteți vedea momentul în care Marcel Ciolacu își arată banii, video preluat de la G4 Media.