Marcel Ciolacu va participa la funeraliile de stat în onoarea fostului premier nipon Shinzo Abe
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, urmează să participe, pe 27 septembrie, la Tokyo, la funeraliile de stat organizate în onoarea fostului prim-ministru nipon Shinzo Abe.
Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a aprobat miercuri un memorandum în acest sens.
Potrivit documentului, după funeralii, participanţii sunt invitaţi la Casa de oaspeţi a premierului Japoniei, pentru un eveniment intitulat Greeting Occasion, în cadrul căruia se va prezenta salutul prim-ministrului Japoniei, Kishida Fumio, ministrului Afacerilor Externe, Hayashi Yoshimasa, şi al văduvei fostului premier, Akie Abe, iar preşedintele Camerei Deputaţilor urmează să participe şi la această acţiune.
Marcel Ciolacu va fi însoţit de Gabriela Romaşcanu, consilier parlamentar la Cancelaria preşedintelui Camerei Deputaţilor.
Cu ocazia deplasării în Japonia, Ciolacu urmează să aibă întâlniri bilaterale cu Hosoda Hiroyuri, preşedintele Camerei nipone a reprezentanţilor, şi cu Henrik Dam Kristensen, preşedintele Parlamentului Regatului Danemarcei. De asemenea, el va avea convorbiri cu premierul japonez, alături de alţi demnitari.
Din bugetul Camerei Deputaţilor urmează să fie asigurate cheltuielile de transport internaţional, de cazare la un hotel rezervat prin Ambasada României la Tokyo, pentru diurnă, cadouri simbolice, protocol, asigurări contra accidentelor şi de sănătate, efectuarea testelor privind infecţia cu SARS-CoV-2. Totodată, se va asigura un avans cu decontare ulterioară.
Deplasarea va avea loc în perioada 24 – 29 septembrie.
Lider politic conservator, cel mai longeviv premier al Japoniei, Shinzo Abe a fost ucis pe 8 iulie de un fost ofiţer cu o armă artizanală în timpul unui discurs de campanie în oraşul Nara. Asasinul său a declarat după arestare că nu l-a ucis din cauza convingerilor sale politice, ci mai degrabă din ură faţă de controversata Biserică a Unificării (secta Moon) a liderului religios coreean Sun Myung Moon, considerând că Abe ar fi avut legături cu aceasta.