Marcel Ciolacu vrea prelungirea plafonării prețurilor la alimentele de bază
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2023/08/carne_plafonare.jpeg)
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerul ministrului Agriculturii o modalitate de prelungire a schemei de plafonare a prețurilor la alimentele de bază, simultan cu extinderea listei de produse.
Premierul Marcel Ciolacu a declarat joi, în ședința de guvern, că își dorește ca ministrul Agriculturii, Florin Barbu, să vină cu o propunere despre modalitatea de prelungire a schemei de plafonare a prețurilor la alimentele de bază, simultan cu extinderea listei de produse.
„În final, pentru că ieri am participat la lansarea unei campanii numită „Cumpără Românește!”, vreau să îi fac a solicitare dlui ministru al Agriculturii, Florin Barbu. Aș dori ca săptămâna viitoare să vină cu o propunere despre modalitatea de prelungire a schemei de plafonare a prețurilor la alimentele de bază, simultan cu extinderea listei de produse. La aceste sortimente de bază, peste 90% sunt produse românești. Cred că este o decizie legitimă, așteptată de populație și una care va susține producătorii români”, a spus Marcel Ciolacu.