Marcel Pușcaș, tiradă la adresa lui Istvan Kovacs, după ce arbitrul nu a consultat VAR-ul la al doilea penalty: „Se lovește de orgoliul lui”
„Centralul” Istvan Kovacs a acordat eronat lovitură de pedeapsă în prelungirile primei reprize. Reluările TV au arătat că arbitrul nu a luat decizia corectă.
Hanca a executat o lovitură liberă, mingea l-a lovit pe Bahassa, care se afla în zid. Mingea l-a lovit în frunte și nu în mână, cum a crezut arbitrul. Istvan Kovacs n-a revăzut faza la monitorul VAR și a dictat penalty pentru CS Universitatea Craiova. Președintele FCU Craiova, Marcel Pușcaș, l-a acuzat pe Istvan Kovacs că nu a consultat VAR-ul în acea fază.
„La prima fază a fost nesigur și a apelat la VAR. La a doua fază, când poate era nesigur, nu a mai apelat. Se lovește de orgoliul lui.
Cred că nu a mai mers la VAR pentru că se punea într-o situație jenantă. S-a gândit: «Cum să vină să mă corecteze VAR-ul pe mine, Istvan Kovacs, cel născut și crescut în Carei? Cum se poate așa ceva? Mă fac de râs».
Era mai degrabă supus deciziei VAR decât primul penalty. Mult mai neclar a fost al doilea penalty. Primul penalty a fost clar, nu l-am contestat. El nu l-a văzut și a fost atenționat din VAR.
Am văzut faza la cel de-al doilea penalty și aveam dubii. Bahassa a ridicat mâna, decizia a fost grea. Aveai nevoie de mai multe reluări. Lasă naibii orgoliul! Dar tu nu vrei să arăți că ai greșit.
Tu vrei să arăți că ești perfect și impecabil. «Cum să arăt eu, Istvan Kovacs, că pot greși? Eu sunt perfecțiunea. Am personalitate și nu mă poate corecta VAR-ul de două ori»”, a spus Marcel Pușcaș la GSP LIVE.
FCU Craiova 1948 a pierdut derby-ul cu CS Universitatea Craiova, scor 1-2, într-un meci din etapa a patra a Superligii.