Marcel Vela, pe urmele lui Liviu Dragnea
Cariera politică a fostului ministru liberal de Interne Marcel Vela a intrat într-un con de umbră, iar în partid a cam fost marginalizat, fapt pentru care acesta a pregătit o mutare politică oarecum surprinzătoare.
După debarcarea lui Ludovic Orban de la Palatul Victoria și de la șefia PNL, senatorul PNL de Caraș Severin a cam dispărut din prim planul politicii românești. În schimb, potrivit informațiilor noastre, fostul ministru de Interne și-a anunțat apropiații că vrea să-și relanseze cariera politică printr-o mișcare surpriză.
Luat de valul naționalismului care a început să bântuie Europa, Marcel Vela a anunțat că vrea să lanseze un nou partid suveranist și, totodată, naționalist. Pentru înființarea acestui partid, el mizează pe sprijinul unui fost ambasador, dar și pe o serie de vedete TV. Practic, Marcel Vela încearcă să pună pe picioare o nouă formațiune politică după modelul celei înființate de Liviu Dragnea și Carmen Dan- „Mișcarea Suverană”.