Marian Mina ”Scheletu” a devenit servantul Elenei Dinu
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2021/12/DINU-MINA-1.jpeg)
Prin intrarea PSD-ului la guvernare, s-au învolburat rău de tot apele în organizația de la Giurgiu condusă interimar de Marian Mina-”Scheletu”, finul baronului Niculae Bădălău.
Organizația PSD Giurgiu este condusă interimar de către deputatul Marian Mina-”Scheletu” și susținut de noua sa pupilă, deputata Elena Dinu, fostă protejată a lui Bădălău. Numai că, de ceva timp, ca urmare a apropierii excesiv de mult față de un lider PSD, Elena Dinu a început să taie și să spânzure în organizația județeană și nu numai.
Ca atare, Mina-”Scheletu” a devenit servantul Elenei Dinu și nu prea mai mișcă în fața acesteia. Elocvent în acest sens este cazul numirii recente a soțului deputatei PSD la șefia DRDP București, post pe care Mina ”Scheletu” îl vroia pentru un prieten de al său.
Dar, Elena Dinu a bătut cu pumnul în masă la PSD și a obținut postul pentru soțul său, iar Mina a trebuit să se conformeze, adică a fost trecut pe ”mute”.