Marius Nistor: Creşterea salariului debutantului nu apare în textul ordonanţei, apare doar într-o notă de fundamentare
Preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educație, Marius Nistor, a spus într-o intervenție la Digi24, că solicitarea sindicaliştilor privind creşterea salariului debutanţilor în învăţământ nu se regăseşte în textul ordonanţei Guvernului, ci doar în nota de fundamentare.
Nistor susține că profesorii aflaţi în grevă nu vor să înceteze conflictul de muncă deoarece nu au nicio garanţie privind creşterea salariilor şi investiţiile în Educaţie. ”Într-un fel sau altul ne vom întoarce la catedră, dar problema aceasta va rămâne”, a arătat el.
”Din partea colegilor din teritoriu nu se acceptă conţinutul respectiv, creşterile salariale nu sunt cele aşteptate de colegii noştri. Pe de altă parte, vorbim de ceea ce ne dorim cu toţii, acea grilă de salarizare negociată cu Ministerul Educaţiei, făcută la solicitarea prim-ministrului încă din luna ianuarie, cum se crede că va fi pusă în aplicare atâta vreme cât au scos din Legea învăţământului preuniversitar acea prevedere că salariul debutantului cu studii superioare trebuie să fie echivalentul salariului mediu brut pe economie şi atâta vreme cât nu apare în textul ordonanţei, apare doar într-o notă de fundamentare care nu are niciun fel de valoare juridică. Colegii noştrii nu pot crede că nişte politicieni care au prorogat nişte articole de lege care vizatu finanţarea sistemului de învăţământ, care au blocat aplicarea unor legi favorabile salariatilor, vor ţine cont de o nouă de fundamentare fără niciun fel de valoare”, a declarat Marius Nistor, duminică, la Digi 24, citat de news.ro
Nistor a cerut ca Ministerul Justiţiei să se implice.
”Guvernul a argumentat, în discuţiile purtate cu noi, că nu apare în textul OUG pe motiv că o ordonanţă nu poate să conţină o prevedere care vizează o lege viitoare şi că ar deveni neconstituţională (…) Avem un Minister al Justiţiei, să vină să ne explice dacă se poate sau nu se poate acest lucru. Din discuţiile pe care le-am purtat cu profesorii, aceştia ne spun că se poate, regula poate fi prinsă într-u proiect de ordonanţă de urgenţă sau poate fi în întreaga grilă de salarizare negociată cu Ministerul Educaţiei, într-o ordonanţă de urgenţă (…) S-au dus vremurile când Guvernul negocia strict cu liderii de sindicat (…) În momentul de faţă negocierea se poartă direct cu cei care sunt în cancelarii”, a susţinut Marius Nistor.
Liderul Federaţiei Sindicatelor ”Spiru Haret” a precizat că 75 la sută dintre cadrele didactice se află în grevă.
”Majoritatea profesorilor sunt în grevă. Avem peste 75 la sută din corpul profesoral în grevă. În momentul de faţă dorinţa este de a continua această grevă”, a spus Nistor.
Marius Nistor a adăugat că dascălii se vor întoarce la catedră, într-un fel sau altul, dar că problema subfinanţării Educaţiei va rămâne.
”Categoric că există nişte limite, există limite şi pentru noi, există limite şi pentru societatea civilă, dar toţi, în momentul de faţă, sunt de acord că există nişte probleme şi trebuiesc rezolvate (…) Educaţia trebuie să evolueze şi nu se poate face acest lucru, decât dacă e finanţată corespunzător. Cum să cred într-un pachet legislativ care merge pe ideea alocării a 16 la sută din bugetul general consolidat sau aş putea crede, dar am un semn de întrebare asupra a ceea ce ar putea vota peste 7 luni parlamentarii României, dacă vor proroga articolul în cauză sau dacă vor aloca 15% din bugetul general consolidat. Din surse, în momentul de faţă, ştim foarte clar că se merge pe prorogare. Şi atunci despre ce vorbim? (…) Într-un fel sau altul ne vom întoarce la catedră, dar problema aceasta va rămâne (…) Găsim doar justificări, nu se poate, deficitul, nu sunt bani. Nu e treaba noastră, e treaba unui Executiv, treaba unor politicieni care ar trebui să îşi facă datoria”, a precizat Marius Nistor, potrivit news.ro