17:55 • Transporturi
Marriott nu mai deschide noi hoteluri în Rusia, dar le păstrează pe cele deja existente
Marriott International, unul dintre cele mai mari lanţuri hoteliere din lume, a anunţat joi că a decis să oprească deschiderea viitoarelor hoteluri şi să sisteze complet investiţiile şi dezvoltarea de hoteluri în viitor în Rusia, în urma invadării Ucrainei de către Moscova.
Compania americană va închide biroul central din Rusia, alăturându-se altor lanţuri hoteliere care au luat decizii similare, cum ar fi Hilton Worldwide Holdings Inc şi Hyatt Hotels corp, informează Reuters.
„Hotelurile noastre în Rusia sunt deţinute de terţe părţi şi continuăm să evaluăm capacitatea pentru ca aceste hoteluri să rămână deschise”, a informat Marriott.