Mărturii din infernul Mariupolului

Uneori, ca jurnalist, în fața unor realități crunte, cutremurătoare, teribile, simți că niciun cuvânt dintre toate cuvintele pământului, nu-și mai are rostul. Viața scrie scenarii și cronici mai adecvate decât cele pe care te pregăteai să le scrii tu, omul de presă. De aceea, în materialul de mai jos, prezentăm, așa cum s-a făcut traducerea, fără intervenții, mărturii răvășitoare ale unor oameni care au văzut, aproape, foarte aproape de ei, moartea! Pe oamenii ale căror povești le postăm îi leagă durerea. Și faptul că sunt oamenii aceluiași oraș, Mariupol. Și ura pentru atacatorii ruși și pentru Vladimir Putin, șeful lor. Și, în mod bizar, îi mai leagă, în egală măsură, viața și moartea.

„Dacă supraviețuiesc, o să mă întorc la Mariupol…”

Katya din Mariupol, o fată de 16 ani care și-a văzut mama murind, a vorbit cu studenții voluntari ucraineni și povestea ei a apărut pe RFI România. De aici, preluăm și noi povestea. Și-o dăm mai departe. Adolescenta, în chip miraculos, a supraviețuit bombardamentului din 3 aprilie. Asta, după ce multe zile s-a ascuns în subsol. Și, răvășită, și-a strigat, cum se vede mai jos, durerea:

”Știți acel sentiment când te doare? Odată m-am îndrăgostit de un băiat, dar el nu s-a îndrăgostit de mine și am crezut că m-a durut. Dar s-a dovedit că doare să vezi cum mama moare în fața ta. Iar fratele să apropie de ea și îi spune: „Mămica, nu dormi, vei îngheța”. Și nu vom vizita niciodată mormântul ei. Ea a rămas în subsolul umed și întunecat. Am folosit toaleta, am dormit, am mâncat resturi în același subsol.

Și cumva domnul Kolya a prins un porumbel, probabil că a fost a cincea sau a șasea zi, și l-am prăjit și l-am mâncat. Și apoi noi toți am vomitat.

Mama a rezistat până în ultimul moment, cu 3 zile înainte de evacuarea noastră, a murit.

I-am spus fratelui meu că ea a adormit adânc și nu ar trebui să o trezim. Dar pare că el a înțeles. Înțelesese și când vecina noastră a murit și nu am putut să o scoatem, şi ea a început să miroasă. Și apoi a venit domnul Kolya și a scos-o, iar el însuși a călcat pe o mină care a explodat. Mama a plâns mult.

După moartea tatălui, domnul Kolya a fost cea mai apropiată persoană.

Cadavrele miroseau atât de mult. Erau acolo peste tot. I-am acoperit ochii fratelui meu cu fularul mamei ca să nu vadă asta.

În timp ce fugeam, aproape era să vomit de câteva ori.

Nu mai cred în Dumnezeul vostru. Dacă ar exista, nu am suferi atât de mult. Auziți, mama mea nu a făcut niciodată nimic rău. Nici măcar nu l-a lăsat pe domnul Kolya peste noapte în aceeași casă până nu s-au căsătorit. Ea mergea la biserică și mergea des la spovedanie, la fel și eu. Unchiul Kolya s-a lăsat chiar de fumat, deoarece mama credea că este un păcat. Și Dumnezeul vostru a luat-o. Mi-a spus odată un preot că mama mea va sluji lui Dumnezeu, dar ar fi fost mai bine să slujească aici, educându-ne.

Urăsc Rusia. Unchiul meu e acolo. Știți ce mi-a spus azi la telefon? „Katya? Ce Katya? Fată, nu te cunosc. Ce război, ce Katya?”. Și apoi a scris de pe alt număr: „Katya, nu-mi scrie. Este periculos pentru mine și familia mea. Mama ta deja nu poate fi întoarsă”.

Îi urăsc! Asta spunea despre propria lui soră? Cum poate fi asta posibil?

Să știți, cred că o să mă întorc la Mariupol. Și voi locui în același loc. Și de fiecare dată, în aceeași zi, voi coborî la subsolul casei noastre și voi depune flori.

De asemenea, este groaznic când copiii plâng, dar nu au voie. Nu au voie, pentru că nu trebuie să fie auziți. Acești nemernici au găsit oameni în subsoluri și i-au ucis.

Cei care au supraviețuit au spus că armata rusă a violat copii și bătrâni și chiar cadavre.

Nu vreau să mai trăiesc. Probabil că acum vom fi împărțiți. Și s-ar putea să nu-mi văd fratele. Pentru ce? De ce anume ne salva acest Putin? Trăiam bine, ne-am cumpărat și o mașină. Domnul Kolya mi-a promis că mă va învăța să conduc. Ei au incendiat și mașina. Și nici apartamentul nu mai există. Vreau să mor, dar nu pot. Îmbrăţişaţi-vă copiii! Că dacă voi nu veți mai fi, ei nu-și nici vor aminti mirosul vostru. Dacă supraviețuiesc și apoi o să am copii, îi voi îmbrățișa non-stop…”

„Dima, mama a murit…!”

În publicația germană Bild am găsit o altă felie de viață sfâșietoare. Din Mariupol, orașul unde bombardamentele au ajuns să facă parte din peisaj, și unde foamea, setea, frigul, întunericul sunt umbre ale morților vii, vine altă mărturie. Un tată, care nu știe dacă va supraviețui obuzelor, îi scrie fiului său, ca să-l anunțe că mama lui a murit. Bărbatul s-ar numi Tolik și, cu sufletul fărâme, scrie: „Dima, mama a murit pe 9 martie 2022. A murit repede. Apoi, casa a ars. Dima, iartă-mă că nu am protejat-o. Am îngropat-o pe mama. În grădiniță. Te iubesc”.

Având în vedere că, bărbatul, ca fiul său să știe locul mormântului mamei, a făcut o schiță, unde  mormântul figurează la doi metri în fața casei, înseamnă că vorbește despre grădinița cu flori a casei, nu despre grădinița unde se duc copiii. Multe curți de case și de bloc au devenit cimitire. Și sunt cazuri fericite, față de gropile comune de pe marginea străzilor, unde nimeni nu știe pentru cine să aprindă o lumânare.

Femeie moartă de foame la Mariupol

De pe Telegram, un domn, Radu Dragomir, aduce în atenția opiniei publice o altă poveste. Scurtă. Și tăioasă. Care îngheață sângele în vene. O mamă, care n-a mâncat patru săptămâni, ca să poată să aibă copilul ei și firimitura de pâine pe care ar fi trebuit s-o mănânce ea, și n-a băut apă câteva zile, a murit într-un subsol. Nu, nu omorâtă de bombele rusești. Ci de foame și de sete. În Europa anului 2022 se moare de foame și de sete! Și, de altfel, în Mariupol, unde peste o sută de mii de oameni sunt blocați în subsoluri, fără apă, fără mâncare, fără minime condiții de viață, nici nu mai e de mirare.

În poză, fiul femeii moarte de foame și de sete apare lângă mormântul ei. E mic, are șase ani și, deja, a început să primească lovituri de-ale vieții. Se spune că i-ar fi pus mamei la căpătâi, lângă cruce, punga în care avea medicamente.

Cum am zis, acum nu mai e moment de scris alte cuvinte… Vine Paștele, dar războiul nu dă semne că se oprește. Și rușii, și ucrainenii sunt creștini ortodocși.