Masca, obligatorie în școli: Cine este exceptat de la reguli
Masca sanitară de protecție este obligatorie în toate unitățile de învățământ din România. Anumite persoane sunt însă exceptate de la această obligativitate.
Nu sunt obligați să poarte mască de protecție copiii cu vârsta mai mică de 5 ani.
Pentru persoanele care nu pot purta mască este recomandată participarea la cursuri online, în locul prezenței fizice fără mască.
„Persoanele cu afecțiuni respiratorii cronice cu capacitate redusă de oxigenare au un risc crescut de a dezvolta forme severe de COVID -19 și de aceea este recomandată participarea lor on-line la activitățile didactice in locul prezenței fizice fără mască. Astfel, din dispozițiile legale mai sus menționate, rezultă că excepțiile se aplică în funcție de evaluarea riscului efectuat de medicul de medicina muncii al unității, sau de medicul curant pentru persoanele ce prezintă alergii”, au transmis cele două ministere în cadrul unei declarații comune.
Pe perioada stării de alertă masca de protecție trebuie purtată în orice spațiu public închis, spații comerciale, mijloace de transport în comun și la locul de muncă.
Excepții de la regulă
a) angajatul este singur în birou
b) persoana suferă de boli care afectează capacitatea de oxigenare;
c) persoana desfăşoară activităţi fizice intense şi/sau în condiţii de muncă solicitante (temperaturi ridicate, umiditate crescută etc.);
d) prezentatorii TV şi invitaţii acestora, cu condiţia respectării distanţei de 3 metri între persoane;
e) copiii cu vârsta mai mică de 5 ani.