Mascaradă. Șeful Asociației Presei Sportive și-a dat singur premiu pentru site-ul pe care-l conduce

Publicat: 14 apr. 2025, 10:36, de Ion Teleanu, în Dezvăluiri , ? cititori
Mascaradă. Șeful Asociației Presei Sportive și-a dat singur premiu pentru site-ul pe care-l conduce

Festivitatea de premiere la Asociația Presei Sportive din România a fost umbrită de un moment penibil și riscă să se transforme într-o șușanea, și, totodată, să decredibilizeze activitatea remarcabilă a jurnaliștilor sportivi din țara noastră.

Asociația Presei Sportive din România a decernat sâmbătă, 12 aprilie, premiile gazetăriei sportive pe anul 2024. Festivitatea de premiere a avut loc în Sala Amfiteatru a Comitetului Olimpic și Sportiv Român. Toate bune și frumoase, numai că întreaga festivitate a fost marcată de o premiere oarecum penibilă. Printre cele 10 premii acordate de Asociația Presei Sportive din România s-a numărat și Premiul „Teodora Maftei” acordat site-ului GOLAZO.ro (https://apsmedia.ro/aps-a-decernat-premiile-gazetariei-sportive-pe-anul-2024/). Practic, președintele Asociației Presei Sportive din România, Cătălin Țepelin, a premiat site-ul GOLAZO.ro, unde el este redactor-șef. Adică și-a dat singur premiu pentru site-ul pe care-l conduce! Asta da, distincție și premiere pe cinste!