11:53, 20.12.2024 • ACTUALITATE
Accident în București: mașină de pompieri distrusă. Șoferul ISU s-a urcat băut la volan
O autospecială de pompieri a fost distrusă în urma unui accident rutier produs noaptea trecută, pe Podul Băneasa din București. În urma impactului, patru militari au fost răniți.
Conform oamenilor legii, polițiștii au stabilit că șoferul mașinii Inspectoratului pentru Situații de Urgență circula cu viteză prea mare, în condițiile în care ploua și asfaltul era ud.
El a pierdut controlul volanului și s-a izbit cu autospeciala în parapetele de pe marginea drumului, potrivit Digi24.
Mai mult. Șoferul autospecialei a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul arătând că acesta s-a urcat băut la volan.
Oamenii legii au deschis dosar penal.