Mașină de pompieri implicată într-un accident, patru victime

Publicat: 12 feb. 2022, 15:57, de Puterea.ro, în Orașul meu , ? cititori
Mașină de pompieri implicată într-un accident, patru victime

Patru persoane au fost transportate la spital în urma unui accident produs în Caransebeş în care a fost implicată o maşină de pompieri aflată în misiune şi un autoturism, a informat, sâmbătă, ISU Caraş-Severin.

Potrivit sursei citate, autospeciala pompierilor se deplasa la un incendiu de vegetaţie uscată izbucnit în municipiul Caransebeş.

În urma evenimentului, trei pompieri şi şoferul autoturismului au nevoie de îngrijiri medicale şi sunt transportaţi la spital cu diverse traumatisme. În vederea stabilirii condiţiilor în care s-a produs accidentul, sunt efectuate cercetări de către autorităţile competente. De asemenea, la nivelul unităţii noastre se vor întreprinde măsuri specifice de cercetare şi evaluare a situaţiei”, precizează ISU Caraş-Severin.

Conform datelor Poliţiei, maşina pompierilor s-a răsturnat şi a acroşat uşor un autoturism care se afla în trafic şi circula din sens opus.

Atât conducătorul autospecialei, cât şi cel al autoturismului au fost testaţi cu aparatul etilotest, stabilindu-se că nu au consumat băuturi alcoolice”, se arată într-un comunicat transmis de IPJ Caraş-Severin.

Poliţiştii au efectuat cercetarea la faţa locului pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

Traficul a fost restricţionat în zonă până la finalizarea cercetărilor.

De asemenea, pentru degajarea drumului, la locul accidentului a fost adusă o macara de la SC Hidroconstrucţia SA Caransebeş. În sprijin este aşteptată şi o macara din cadrul ISU Timiş.