Mașini de lux pentru flota Camerei Deputaților
Camera Deputaților își schimbă parcul auto, iar unul dintre câștigătorii licitației este Porsche România. Deși nu sunt precizate modelele, cel mai probabil deputații se vor plimba în Skoda sau Volkswagen.
Camera Deputaților a publicat în data de 11 noiembrie în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) rezultatele unei licitații deschise demarate în acest an pentru achiziția a 59 de autoturisme, împărțite în 2 loturi:
- – primul: – 55 de autoturisme 4×4 diesel, cu o putere de minim 115 CP și o viteză maximă de cel puțin 150 km/h, cu o cutie de viteze manuală, cu 6+1 trepte. VEZI AICI CERINȚELE
- – al doilea: 4 autoturisme de protocol (berlină în 3 volume pe benzină), tracțiune integrală 4×4, cutie de viteze automată, putere minim 200 CP. VEZI AICI CERINȚELE
„Parcul auto are conform normativ 172 autovehicule și 2 remorci. În acest moment în parcul auto sunt 150 autovehicule și 2 remorci, restul autovehiculelor fiind scoase din circulație deoarece durata de viață a fost îndeplinită.
Având în vedere că dintre cele rămase, 40% au peste 2 durate normale de funcționare îndeplinite, iar 19% au peste 4 durate normale de funcționare îndeplinite, pentru desfășurarea activității în condiții optime și pentru a satisface nivelul cerințelor instituției este necesară completarea și întinerirea parcului auto prin achiziționarea de autoturisme noi.”, se arată în caietul de sarcini al licitației.
Porsche România și Automobile Bavaria au depus oferte pentru cele 4 autoturisme de protocol: Cât va costa o mașină
În final, Camera Deputaților a ales ca ofertă câștigătoare pe cea venită din partea Porsche România, care va furniza cele 4 autoturisme de protocol la prețul de 672.000 de lei (n.a 33.600 de euro – o mașină).
Contractele de achiziții au fost semnate în luna mai din acest an, iar livrarea autoturismelor trebuie să se facă nu mai târziu de 20 decembrie 2022, conform datelor din caietul de sarcini.