Măști neconforme cumpărate de Unifarm. Percheziții în București și Ilfov
Miercuri au loc cinci percheziții în București și Ilfov într-un dosar de înșelăciune, abuz în serviciu și fals în declarații. În cauză este vizată compania de stat UNIFARM care este verificată pentru că ar fi achiziționat peste un milion de măști neconforme.
Măștile achiziționate de Unifarm au fost distribuite în spitalele din România. În urma preoblemelor semnalate de personalul medical, aceste măști au fost retrase.
La nivel european a fost emisă o alertă cu privire la respectivele măști din cauza capacității reduse de filtrare.
„Polițiștii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice efectuează 5 percheziții domiciliare, în municipiul București și în județul Ilfov, într-un dosar penal aflat în supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, în care se efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, abuz în serviciu și fals în declarații, toate în legătură cu achiziționarea de către o companie națională de măști medicale în perioada stării de urgență. În același timp, se va pune în aplicare un mandat de aducere emis pe numele unei persoane. Persoana în cauză va fi condusă la sediul unității de poliție, în vederea aducerii la cunoștință a faptelor pentru care s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale și audierii acesteia, pentru clarificarea situației de fapt„, se arată în comunicatul Poliției Române.